Poenix, Loredana şi artizani din toată ţara, la Zilele Craiovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgul meşterilor populari va ţine trei zile la Craiova
Târgul meşterilor populari va ţine trei zile la Craiova

Peste 120 de creatori autentici sunt prezenţi pentru trei zile în capitala Olteniei, la cea de-a 34-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari.

Tradiţionalul eveniment din Bănie va fi deshis oficial astăzi, la ora 11.00, pe esplanada Teatrului Naţional, de către Muzeul Olteniei. Craiovenii vor putea admira icoane, ţesături, ceramică, sticlărie, sculptură în lemn, se vor putea înfrupta din bucate tradiţionale şi se vor putea prinde în horă alături de dansatorii ansamblurilor folclorice invitate la târg. „Duminică, 30 octombrie, la Concursul de Creaţie, vom premia meşterii apreciaţi pentru autenticitatea, calitatea tehnică a produselor şi identitate culturală“, a spus Mihai Fifor, directorul Muzeului Olteniei.

De melodii şi dansuri folclorice vor parte parte craiovenii şi la ora 18.00, pe esplanada Poştei din Craioviţa Nouă, unde vor face spectacol Constantin Enceanu, Petrică Mâţu Stoian, Mariana Ionescu Căpitănescu, Niculina Stoican şi Ansamblul Maria Tănase. O oră mai târziu se dă startul concertelor din Zilele Craiovei, cu Phoenix, Loredana, Delia, Fly Project, Giulia şi DJ Project. Fanii sunt aşteptaţi în Parcul Tineretului. Tot la 19.00, pentru cei care decid să nu meargă la concerte, Filarmonica Oltenia lansează invitaţie la întâlnirea muzicală cu trompetistul Sergiu Cârstea şi orchestra instituţiei, dirijată diseară de austriacul Walter Hilgers. În acelaşi timp la Naţional se joacă „O scrisoare pierdută“, cu Marcel Iureş, George Mihăiţă, Vizante, Valentin Teodosiu şi Dorina Chiriac, iar la Liric, Horaţiu Mălăele este „One Man Show“.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite