PNL Dolj a sărbătorit victoria cu tort şi şampanie. „Va fi foarte greu de reparat ce au stricat aceşti indivizi“

PNL Dolj a sărbătorit victoria cu tort şi şampanie. „Va fi foarte greu de reparat ce au stricat aceşti indivizi“

Tortul cu figura preşedintelui Iohannis comandat de PNL Dolj FOTO Ana Popescu

Tortul pregătit de reprezentanţii PNL Dolj pentru seara de 24 noiembrie 2019 a fost personalizat cu fotografia lui Klaus Iohannis folosită în campania electorală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reprezentanţii PNL Dolj au aşteptat duminică seara rezultatele parţiale al alegerilor prezidenţiale la sediul filialei. Când au aflat că Iohannis a câştigat nu numai în Craiova, dar şi în Dolj, au început petrecerea cu un tort îmbrăcat în fotografii cu viitorul preşedinte al României, dar şi cu actualul premier Ludovic Orban. Membrii PNL Dolj au şi închinat câte un pahar cu şampanie în cinstea victoriei.

 „Acest vot a fost pentru o Românie normală, însemnând o Românie dezvoltată, modernă, o Românie în care indiferent de ce poziţie ocupi în societate eşti respectat. În judeţul Dolj, avem o prezenţă la vot de aproape 52%. Cred că şi în Dolj se vor schimba mentalităţi. Am convingerea că şi la Dolj se vor schimba lucrurile. Facem numărătoare paralelă în aceste momente şi vom vedea cum vor sta lucrurile în judeţ. Încă o dată”, a declarat Ştefan Stoica, preşedinte PNL Dolj.

„Tot respectul pentru oamenii care au fost la vot astăzi, mai ales pentru cei din diaspora. Acum e o perioadă complicată, va fi foarte greu de reparat ce au stricat aceşti indivizi. Sunt convins că avem cu cine, avem, un guvern care are capacitatea necesară, sper că va avea şi timpul necesar”, a spus europarlamentarul Marian Jean Marinescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: