Oltchim joacă acasă cu Tomis, SCM Craiova merge la Reşiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Liga Naţională de handbal feminin astăzi se dispută partidele din cadrul etapei a 3-a.

Campioana Oltchim întâlneşte la Râmnicu Vâlcea, de la ora 19.00, pe Tomis Constanţa, meci în care nu se poate pune decât problema scorului, cum se va întâmpla, de altfel, la toate partidele „galacticelor“ din campionat.

Antrenorul Peter Kovacs ia în serios toate partidele şi le cere jucătoarelor să dea maximum pe teren.

Oltchim nu va conta astăzi pe Adina Meiroşu şi Clara Vădineanu, încă în urmă cu pregătirea. Accidentată uşor în finala Cupei Mondiale, Cristina Neagu este aptă de joc. Şi Ramona Maier a revenit la antrenamente, dar ea este încă sub tratament.

În schimb, cealaltă echipă din Oltenia, SCM Craiova, aflată în căutarea primelor puncte în acest sezon, se va deplasa la Reşiţa.

Elevele Victorinei Bora vor juca, de la ora 17.00, cu Universitatea, echipă, de asemenea, fără niciun punct după primele două etape.

Craiovencele s-au „antrenat“ cu Oltchim (scor 19-34, într-un amical jucat în Bănie) pentru acest meci, din care speră să obţină primele puncte de la promovarea în prima ligă.

Celelalte partide de astăzi: CSM Cetate Deva - Rulmentul Braşov, Universitatea Cluj - HCM Ştiinţa Baia Mare, HC Dunărea Brăila - HCM Roman, CSM Bucureşti - HC Zalău. Meciul HCM Buzău - Oţelul Galaţi s-a disputat marţi şi s-a încheiat cu scorul de 25-30.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite