O mamă acuză doi medici că au evacuat-o din spital fiindcă n-ar fi avut 2.000 de lei pentru operaţia copilului. „N-am putut să-mi scot verigheta, că le-o dădeam“

O mamă acuză doi medici că au evacuat-o din spital fiindcă n-ar fi avut 2.000 de lei pentru operaţia copilului. „N-am putut să-mi scot verigheta, că le-o dădeam“

Mama şi copilul daţi afară din spital cu ajutorul agenţilor de pază FOTO Ana Popescu

O femeie povesteşte că a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Craiova după ce fiul ei de 12 ani şi-a fracturat mâna şi susţine că medicii de gardă i-ar fi spus că băiatul trebuie operat, dar intervenţia costă. Pentru că nu a făcut rost de bani, copilul a fost externat fără să mai fie consultat, iar mamei i s-a cerut să plătească o zi de spitalizare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Liliana Stuparu este din comuna doljeană Cernăteşti. Fiul ei, Damian, în vârstă de 12 ani, a jucat fotbal vineri, 5 aprilie, pe terenul de sport la şcoală şi şi-a fracturat mâna. "Nimeni nu a fost de vină. Băiatul stătea în poartă şi când a vrut să apere o lovitură puternică, şi şi-a dat mâna peste cap. Directorul de la şcoală ne-a adus cu maşina la Craiova, la spital", a povestit femeia.

La Urgenţă, copilului i s-a pus un ghips, iar apoi a fost trimis la secţia de chirurgie pediatrică pentru a fi internat. "De gardă au fost doctorii Purcaru şi Sabetay. După aceea am aflat că aşa-i cheamă. Sâmbătă dimineaţa, cei doi m-au chemat la ei în cabinet şi mi-au spus că băiatul e grav, că trebuie operat, dar trebuie să plătesc. I-am întrebat ce să plătesc? Au zis operaţia. Cât, am întrebat eu. Au zis 200 şi eu i-am întrebat iar cum adică 200. Şi atunci mi-au zis 20 de milioane de lei. Am început să plâng, le-am spus că n-am atâţia bani, că sunt femeie simplă de la ţară şi atunci m-au întrebat cât am. Le-am spus că n-am. Nu am putut să-mi scot nici verigheta, că le-o dădeam.  Au zis că-mi fac un bilet de învoire să plec acasă şi să fac rost de bani. Să revin marţi când intră dânşii iar de gardă, iar dacă în weekend copilul se simte rău să vin imediat la spital", a povestit Liliana Stuparu. 

Femeia s-a întors cu fiul ei la Craiova marţi dimineaţa. "Le-am spus domnilor doctori că nu am făcut rost de bani, că am doar alocaţia copilului. S-au înfuriat pe mine şi mi-au zis că-i fac externarea, să plecăm acasă. Şi mi-au mai zis să mă duc să plătesc spitalizarea. Habar nu aveam despre ce vorbesc, ce vor de la mine. Când i-am întrebat cum să plătesc, au început să mă jignească. Mi-au arătat un bilet de învoire, dar când am văzut că era şi alt scris nu era nici semnată de mine, am vrut să le iau hârtia să mă duc cu ea la Colegiul Medicilor, dar s-a rupt şi m-au ameninţat că vor chema poliţia. Mi-au vorbit urât, copilului i-au spus că rămâne handicapat. Au zis că sunt mamă denaturată, că n-am grijă de copil. Au chemat paza să mă dea afară din spital. Copilul a început să plângă, nu ştiam ce să mai fac, credeţi-mă", a declarat femeia.

Când s-a trezit cu copilul în curtea spitalului, femeia spune că nu ştia încotro s-o apuce. "Cineva m-a sfătuit să sun la presă şi mi-a dat câteva numere de telefon".

Medicii acuzaţi sunt Ionuţ Purcaru şi profesor doctor Corneliu Sabetay, ambii fiind doctori la secţia de chirurgie pediatrică a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova. Aceştia  au refuzat să facă vreo declaraţie. 

Managerul Spitalului a aflat despre incident de la ziarişti şi a dispus imediat declanşarea unei anchete.
"Conform domnilor doctori, femeia a cerut să plece acasă cu copilul, trebuia să se întoarcă luni, nu marţi şi s-a supărat când i s-a spus că trebuie să plătească ziua de spitalizare. Conducerea a dispus o anchetă internă şi va lua măsuri drastice în cazul în care se va stabili că sunt reale afirmaţiile mamei acestui copil", a declarat dr. Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: