Nuntă cu mare fast în Dolj. Primarul unei comune a fost dus la eveniment cu elicopterul: „Fu mişto! A fost ambiţia lu’ finu’“ VIDEO
0Primarul comunei Caraula, din judeţul Dolj, Titel Păun, a fost naş al unor tineri căsătoriţi şi fiind un invitat important al evenimentului el a fost adus cu elicopterul. Zborul a avut loc miercuri, 29 septembrie, şi zeci de localnici s-au adunat sa-l vadă pe edil la bordul aparatului de zbor.
Momentul a fost transmis live pe Facebook chiar de primar. El arată cum este luat de acasă cu elicopterul şi merge spre eveniment.
„Mult-aşteptatul şi promisul elicopter ajunge la Caraula, unde are loc cea mai tare nuntă a anului. Surpriza s-a produs, aşa cum am promis”, a anunţat primarul Titel Păun, în timp ce nuntaşii şi sătenii se adunaseră ca la urs să vadă „minunea”.
Întregul moment a fost pus în scenă de miri. Şi-au dorit ca ziua în care şi-au unit destinele să fie marcată într-un mod unic.
„- Ziceţi ceva, domnul primar, ziceţi ceva!
- Mi-e rău!”
Elicopterul a aterizat pe un teren situat peste drum de primărie, acesta aparţinând edilului. Sătenii şi-au făcut griji pentru siguranţa primarului, aşa că o femeie i-a spus:
„Să nu pici, domn primar, d-acolo, dă sus”
Primarul a răspuns în spirit de glumă: „Ăsta să fie norocul meu, Miţo!”. Despre experienţa cu zborul, Titel Păun s spus că „Fu mişto! A fost ambiţia lu finu”.
Titel Păun se află la al doilea mandat şi cu toate că edilul şi-a permis să zboare cu elicopterul, comuna are multe probleme, cum ar fi drumurile neasfaltate, scrie Oltenia TV.