Muzeul dedicat lui „Constantin Brâncuşi“, realizat în proporţie de 6%. Consiliul Judeţean cere daune morale şi moratorii firmei care a câştigat licitaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzeul unic în România dedicat lui  „Constantin Brâncuşi“ a fost realizat în proporţie de 6%
Muzeul unic în România dedicat lui  „Constantin Brâncuşi“ a fost realizat în proporţie de 6%

Lucrările la muzeul unic în România dedicat lui „Constantin Brâncuşi“ ar fi trebuit să fie finalizate în anul 2015, însă investiţia a fost realizată doar în proporţie de 6%. Consiliul Judeţean Dolj a reziliat contract cu firma constructoare, iar pentru că a pierdut fondurile europene din cauza nerealizării proiectului a cerut daune morale şi moratorii în instanţă.

Firma care a câştigat licitaţia în mai 2015 pentru construcţia muzeului unic dedicat lui „Constantin Brâncuşi“ este San Giorgio Appalti din Italia. Lucrarea a fost realizată până în noiembrie 2016 în proporţie de 6%, aşa că reprezentanţii Consiliului Judeţean Dolj au reziliat cotractul, iar pentru că au pierdut fondurile europene din cauza nerealizării proiectului au cerut în instanţă daune morale în valoare de 25,3 milioane de lei, iar alte 24,7 milioane de lei fiind solicitate drept daune moratorii. 

Cerere respinsă de instanţă 

Magistraţii Tribunalului Dolj au respins cererea prin care Consiliul Judeţean Dolj a solicitat firmei din Italia daune materiale şi moratorii în valoare de 50 de milioane de lei. Reprezentanţii CJ Dolj au precizat că vor face recurs împotriva deciziei. 

Consililul Judeţean Dolj a adăugat şi dobânzi, iar astfel  suma solicitată a ajuns să fie dublă faţă (50 de milioane de lei) de cea stabilită ca valoare a proiectului. Investiţia a fost scoasă din nou la licitaţie în aprilie 2017, însă nu a fost stabilit un castigator din cauza mai multor solicitări de clarificări la care a trebuit să dea curs. 

Centrul Internaţional „Constantin Brâncuşi” va fi o construcţie rectangulară, de 1.200 m.p. subteran, cu o prismă de sticlă la intrarea dinspre Muzeul de Artă. 

Intrarea în centrul internaţional „Constantin Brâncuşi “ va începe cu un amfiteatru, cu scări care coboară în încăperile de jos şi în care vor exista săli de expoziţie, săli interactive, două ateliere de discurs, un atelier, o sală de spectacol, un atelier de creaţie, dar şi o sală de expoziţie.

Clădirea va fi realizată din sticlă şi va avea o formă ovidă la suprafaţă, iar în interior o pasăre măiastră. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite