Mitropolitul Olteniei a fost ales membru de onoare al Academiei Române, alături de pictorul Nicolae Grigorescu

Mitropolitul Olteniei a fost ales membru de onoare al Academiei Române, alături de pictorul Nicolae Grigorescu

Înalt Preasfinţitul Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

Înalt Preasfinţitul Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a fost ales luni membru de onoare al Academiei Române, alături scriitorul Constantin Stere, care a primit postmortem această distincţie.  


Prin vot secret, Adunarea Genarală a Academiei Române (AR) a ales, în urmă cu două zile, noi membri de onoare. Alături de Mitropolitul Olteniei au mai primit înalta distincţie Înalt Preasfinţitul Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Emil Wolf din Germania şi Lester Brown din SUA. De asemenea, scriitorul Constantin Stere şi inginerul Marin Drăcea au fost aleşi membri post mortem ai  înaltului for de cultură.

Detalii despre alegeri mâine, pe site-ul Adevărul

Regele Mihai I este, de doi ani, membru de onoare al Academiei, la 142 de ani de la infiintarea institutiei. În 1899, cu opt ani înainte de a se stinge din viaţă, pictorul Nicolae Grigorescu a căpătat aceeaşi distincţie.

Rămâi pe craiova.adevarul.ro pentru a afla de ce alegerile s-au făcut prin vot secret, ce spun reprezentanţii Academiei Române despre cei care au primit distincţiile şi care a fost reacţia mitropoliţilor, la vestea că au devenit membri de onoare ai AR.

În prezent, doar 28 de persoane din ţară şi 101 din străinătate deţin titlul de membru de onoare al Academiei, ei fiind aleşi din rândul celor mai reprezentative personalităţi din mediul ştiinţific, cultural, ecleziastic, artistic, politic şi militar. Statutul AR prevede un număr de 181 de membri, titulari şi corespondenţi şi 135 de membri de onoare, maximum 40 din ţară. La acest moment, instituţia are 165 de membri titulari şi corespondenţi şi 129 de membri de onoare, din care 28 din ţară.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: