Magnatul Olteniei , la mâna procurorilor. Dosarul returnărilor ilegale de TVA în care este implicat Mihai Anghel plimbat de cinci ani de la DNA la DIICOT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Anghel este cercetat de peste cinci ani în dosarul returnărilor ilegale de TVA
Mihai Anghel este cercetat de peste cinci ani în dosarul returnărilor ilegale de TVA

Cel mai bogat om oltean, este cercetat de procurorii DIICOT de returnări ilegale de TVA, în valoare de 200.000 euro.

Mihai Anghel, magnatul judeţului Dolj, aşa cum a fost numit de agricultorii din zonă are o avere estimată la 47 de milioane de euro şi se află pe locul 106 în Topul Forbs „500 Miliardari“. Anghel este unul dintre cei mai mari agricultori ai ţării, cu o suprafaţă în arendă sau proprietate de 22.000 de hectare. Miliardarul  a ajuns în vizorul procurorilor DIICOT,  după ce dosarul lui a trecut şi pe la DNA, care a coborât prejudiciul de la cinci milioane de euro la 200.000 euro. S-a stabilit iniţial, că în perioada 2002-2006, omul de afaceri a obţinut prin intermediul firmelor pe care le deţine suma de cinci milioane de euro. Cerealcom SA încasase 4,5 milioane de lei, SC Cervina SA Segarcea - 3,4 milioane de lei, SC Oltyre SA Craiova - 2,8 milioane de lei, SC Redias SA Redea, din judeţul Olt - 4,9 milioane de lei, iar SC Crama Segarcea SRL - 370.000 de lei.

S-a făcut o nouă expertiză

Procurorii DIICOT Craiova au trimis dosarul la Direcţia Naţională Anticorupţie în anul 2008, pentru a se face cercetări. De atunci dosarul în care  Mihai Anghel, cel mai bogat om din Oltenia, este acuzat de returnări ilegale de TVA se plimbă de la o instituţie la alta „ DNA a stabilit că suma obţinută ilegal de Mihai Anghel prin intermediul firmelor sale se ridică la 200.000 de euro. În urmă cu trei luni dosarul s-a întors la noi la DIICOT dintr-un singur motiv: fiind vorba de un prejudiciu mai mic de un milion de euro este de competenţa noastră. Deocamdată se lucrează la acest dosar şi nu ştim cu exactitate când va fi trimis în instanţă“ , a declarat Adrian Glugă, procurer şef în cadrul DIICOT Craiova. 

De la cauciucuri la agricultură

Mihai Anghel susţin că este nevinovat şi nici nu ştie să aibă dosar pentru returnări ilegale de TVA „ Firmele mele au fost verificate. Dacă găseau ceva mă arestau până acuma“, a declarat cel mai bogat om din Oltenia. Miliardarul a intrat în afaceri în anul 1994, a înfiinţat compania Oltyre, care avea ca obiect de activitate distribuţia de cauciucuri. Cum nu a făcut prea mulţi bani din această afacere s-a apucat de agricultură. În 1999 compania Cerealcom,a intrat  în portofoliul său , iar după aceea a cumpărat Cervina Segarcea şi Redias Redea, ambele ocupându-se de cultivarea cerealelor şi a legumelor.  Firma mama deţinută de magnatul Olteniei este Ceralcom, care  comercializează anual 400.000 tone de cereale, având o cifră de afaceri de 100 de milioane de euro. Din 2002, Anghel s-a lansat şi în afaceri cu vinuri.. A cumpărat vechea cramă a Casei Regale de la Segarcea şi a reinventat marca Domeniul Coroanei Segarcea, recunoscută astăzi în întreaga ţară. Acolo a investit 30 de milioane de euro.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite