Jamila Cuisine s-a infectat cu noul coronavirus: "Nu trataţi bolnavii de Covid ca pe nişte ciumaţi!"

Jamila Cuisine s-a infectat cu noul coronavirus:

Geanina Avram Staicu alias Jamila, tânăra în vârstă de 32 de ani care a cucerit internetul cu reţetele sale, spune că mereu s-a protejat, a purtat mască, a păstrat distanţa socială şi de aceea nu înţelege cum s-a putut infecta.

Geanina Avram Staicu, cunoscută în mediul online ca Jamila Cuisine, a postat pe pagina de facebook un mesaj către fanii săi în care a mărturisit că a fost infectată cu Covid 19.
 
"Dragii mei, vreau sa împărtăşesc cu voi un lucru foarte personal despre care mi-e inca foarte greu sa vorbesc. Am fost infectata cu virusul SARS-cov-2, adica am avut COVID-19. Imediat ce am aflat s-a instalat panica. Pentru început nu ştiam cum de tocmai eu m-am infectat. 
Am purtat mereu masca si am purtat-o corect, am păstrat distanţa socială, nici măcar n-am plecat nicăieri în vacanţă anul acesta, tocmai pentru a mă protejaşii pentru a-i proteja pe ai mei. Mă simţeam ca într-un vis urât care părea să nu se termine", a scris Jamila pe pagina sa de facebook.
 
"Îmi era goază de ceea ce vor crede ceilalţi"
 
Jamila a mai povestit că iniţial a refuzat să vorbească public despre boala sa, dar ulterior s-a răzgândit.
 
"A urmat apoi o cursă cu obstacole între telefoane la DSP, controlul zilnic al poliţiei locale, carantinare pentru soţul si copiii mei, izolare pentru mine. Îmi sărea inima din piept când vedeam pe ecranul telefonului apel de la un număr de fix. Ştiam că fie e DSP-ul, fie ambulanţa. Pe scurt a fost o perioadă extrem de grea pentru mine, iar moralul meu a fost la pământ. Nu am vrut atunci să spun nimănui. 
Au ştiut foarte puţine persoane pentru că îmi era groază de ceea ce vor crede ceilalţi. Văzusem cu ochii mei hate-ul de care au avut parte alte persoane publice când au anunţat acelasi lucru. Am decis sa nu fac public lucrul acesta, însa m-am răzgândit şi vă voi spune de ce. 
În primul rând am vrut să fac publică infectarea mea pentru că vreau ca oamenii sa înteleaga că nu e o ruşine. Oricine se poate infecta, iar virusul nu alege. Nu îi trataţi pe bolnavii de Covid ca pe nişte ciumaţi pentru că nu e cazul. Dupa 14 zile nu mai sunt contagioşi, deci  nu mai pot infecta alţi oameni. Apoi am vrut să spun pentru că am văzut că mulţi iau în râs acest virus şi că mult mai mulţi nici măcar nu cred în el", a spus Jamila.
 
"Aş vrea doar să conştientizăm că virusul există, că putem face forme mai uşoare sau mai grave (în cazul nostru au fost uşoare) şi că cel mai rău, îi putem infecta şi pe cei pe care îi iubim şi care pot avea alte boli care le-ar pune în pericol sănătatea. 
Din fericire, noi nu am infectat pe nimeni altcineva.  Este foarte important să ne protejam şi da, să purtăm masca care a devenit cel mai urât obiect în perioada aceasta. Masca purtată corect ne ajută să nu raspândim virusul, deci să nu-i infectăm si pe altii", a completat tânăra.
 
Jamila a postat pe pagina sa de facebook inclusiv testul care i-a ieşit pozitiv.
 
"Şi pentru că sunt o persoană sinceră, şi nu v-am minţit niciodată, aveţi şi dovada infectării mele, testul care a ieşit pozitiv. În test veţi citi « detectabil » adică virusul a fost detectat în organismul meu...rămâneţi sănătoşi şi aveţi grijă de voi!", a încheiat Jamila.
 
Vă recomandăm să citiţi şi:
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările