Ideea originală a părinţilor unor elevi la începerea noului an şcolar. „Mai bine aşa decât închişi ca-n cuşcă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ideea ca elevii să înveţe într-un amfiteatru în aer liber le-a venit părinţilor de la Şcoala Mircea Eliade din Craiova care au strâns bani pentru realizarea proiectului. Oamenii au adus zeci de paleţi pe care i-au vopsit apoi în culori vesele.

Părinţii de la Şcoala Mircea Eliade din Craiova s-au mobilizat şi au construit pentru copiii lor un amfiteatru în aer liber. Au adus zeci de paleţi şi plăci din BCA, le-au montat, iar apoi le-au vopsit. Copiii care au aflat ce li se pregăteşte au fost extrem de încântăţi. "Am auzit că luni când vom merge la şcoală ni s-a pregătit o surpriză. Abia aştept să văd amfiteatrul. Mai bine aşa decât închişi ca-n cuşcă. Pentru că aşa ne vom simţi în clase. În aer liber, cu siguranţă va fi altfel", a declarat Andreea, una dintre elevele şcolii.

"Am contribuit, fiecare cum ce a putut. Unii cu materiale, alţii cu realizarea proiectului, alţii au vopsit băncile. Sunt convinsă că într-un astfel de cadru, copiii vor fi mult mai optimişti şi vor trece mai uşor peste această perioadă dificilă", a declarat Andra Urziceanu, părinte.

Profesorii de la "Mircea Eliade" au aplaudat şi ei iniţiativa părinţilor, iar câţiva au venit chiar să dea o mână de ajutor.. "Este o idee interesantă, vom putea desfăşura în aer liber mai multe lecţii. Copiii într-un astfel de loc se vor simţi cu siguranţă mult mai bine", a spus Elena Cercel, profesor de educaţie plastică.

"Tot meritul este al părinţilor care s-au mobilizat, au strâns bani şi au făcut această clasa - amfiteatru care sunt convinsă că-i va bucura pe elevii noştri.Sperăm ca şi vremea să ţină cu noi şi să putem desfăşura în aer liber cât mai multe ore", a declarat Ioana Genoveva, directorul Şcolii Gimnaziale Mircea Eliade din Craiova.

În această şcoală sunt 1.220 de elevi şi 39 de clase. Decizia unanimă a fost ca o oră pe săptămână, fiecare clasă să înveţe în clasa - amfiteatru.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Război între Violeta Alexandru şi Mircea Badea. Ministrul îl acuză că i-a pus pe Facebook numărul de telefon, realizatorul TV spune că era deja public

Incident şocant în Constanţa. Un bărbat care a împuşcat în cap o altă persoană a fost prins abia după o săptămână

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite