Gaz Metan CFR Craiova forţează surpriza în meciul cu Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Divizionara secundă de la Depou vrea să ajungă pentru a doua oară consecutiv în optimile Cupei României. Trupa lui Jerry Gane va avea însă în faţă un adversar de calibru, Steaua, rănită în orgoliu după ultimele rezultate.

Condusă de interimarul Edi Iordănescu, după demisia lui Dumitrescu, Steaua a sosit astăzi în Bănie pentru duelul de diseară (ora 20.30) cu Gaz Metan CFR Craiova, din şaisprezecimile Cupei României.

Bucureştenii au venit cu avionul, în ziua meciului, pentru a sta cât mai puţin în Cetatea Banilor, fiind binecunoscută antipatia oltenilor pentru gruparea din Ghencea.

A doua echipă a Craiovei ca valoare va fi încurajată pe stadionul „Ion Oblemenco“ de foarte mulţi suporteri, pentru care o eliminare a Stelei ar produce o bucurie similară cu un succes al Ştiinţei în faţa granzilor.

Tocmai de aceea, Jerry Gane şi elevii săi se gândesc la producerea surprizei. „Ne dorim mult să ne calificăm, aşteptăm cu nerăbdare acest meci. Sperăm să fim surpriza plăcută a competiţiei. Este adevărat că steliştii au unele probleme, dar formează o echipă mare, cu jucători cu multă experienţă, iar noi nu trebuie să cădem în partea cealaltă, să ne credem favoriţi“, a spus Gane (foto)

image

Sperăm să vină lume multă la stadion, ştim cu toţii de rivalitatea dintre Craiova şi Steaua“, a adăugat antrenorul Gazului.

Jucătorii Ştiinţei, la galerie

Gruparea de la Depou va avea susţinători de seamnă diseară, în tribunele stadionului „Oblemenco“ anunţându-şi prezenţa şi toată echipa Universităţii Craiova, împreună cu staff-ul tehnic, în frunte cu Victor Piţurcă. Acesta a devenit de astăzi, oficial, manager general la Ştiinţa, după ce a semnat contractul pe trei ani întocmit acum o lună.

Ne bucurăm că cei de la Universitatea vor fi suporterii noştri. Am vorbit cu băieţii, le-am spus că Steaua are multe plusuri, dar şi minusuri, iar noi trebuie să profităm. Ne pregătim chiar şi de penaltiuri. Am mai trecut şi anul trecut de ele şi cred că, din acest punct de vedere, avem un mic avantaj“, a mai spus Jerry Gane.

Nu-mi este frică de nimeni. Una este să ai emoţii, dar asta nu înseamnă că ne este frică. Sigur nu va fi diferenţa dintre Rapid şi Petrolul“, a completat, sigur pe el, tehnicianul craiovenilor. „Mulţi din jucătorii mei sunt la cel mai important meci al carierei. Trebuie să jucăm cu cap. Avem dorinţă, dar trebuie să fim atenţi“, a conchis Gane.

Celelalte meciuri de astăzi, din 16-imile Cupei României:

Chimia Brazi - FC Braşov (ora 16.00)
Astra Ploieşti - Oţelul Galaţi (ora 18.30).

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite