Fraţii care furau prin metoda „Mecanicului“ au ajuns în arest

Doi fraţi din Craiova au pus la punct o modalitate inedită de a face rost de bani. Cei doi tineri căutau în ziar, la mica publicitate, autoturisme de vânzare, îl sunau pe proprietar şi stabileau o întâlnire pe o stradă mai puţin populată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ştefan Mirea, de 20 de ani, mergea la întâlnire şi vedea autovehiculul, după care îşi suna fratele, pe Gabriel Mirea, de 30 de ani, sub pretextul că ţine morţiş ca maşina pe care o cumpără să fie verificată de un mecanic. Apoi Mirea mai avea o singură dorinţă, să fie lăsat să se plimbe puţin prin oraş cu automobilul pentru a vedea cum merge, fiind apoi de negăsit. Prin metoda „Mecanicul“ hoţii au reuşit să fure o Dacie Logan, un Ford K şi un Volkswagen.

Ştefan Mirea a fost prezentat miercuri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunerea de arestare preventivă. Când a ieşit de la audieri, tânărul nu a vrut să facă nicio declaraţie cu privire la acuzaţiile care i se aduc. Potrivit anchetatorilor, cei doi craiovenii stabiliseră deja să ducă autoturismele la dezmembrări, pentru a putea vinde componentele şi programaseră întâlniri pentru următoarele zile cu posibili clienţi. Oamenii legii au reuşit să recupereze autoturismele furate de cei doi tineri, iar maşinile au fost înapoiate proprietarilor. Ştefan Mirea şi fratele lui sunt acuzaţi de furt calificat şi riscă să stea până la 12 ani în spatele gratiilor. Judecătoria Craiova i-a emis tânărului în vârstă de 20 de ani mandat de arestare pentru 29 de zile. 

Gabriel Mirea, în vârstă de 30 de ani, a fost prins astăzi de oamenii legii. Acesta era căutat de poliţişti fiind pus în urmărire la nivel naţional, întrucât se sustrăgea executării unei pedepse de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, mandatul de executare a pedepsei fiind emis de Judecătoria Cluj.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările