FOTO Taxa pe podul Vidin-Calafat a intrat în vigoare de la începutul lunii iulie

FOTO Taxa pe podul Vidin-Calafat a intrat în vigoare de la începutul lunii iulie

Podul a fost inaugurat după 13 ani

Noul pod peste Dunăre dintre România şi Bulgaria, de la Calafat-Vidin, a fost denumit „Noua Europă“ şi a fost inaugurat pe data de 14 iulie. Lucrările au fost demarate în anul 2000.

Ştiri pe aceeaşi temă

După două săptămâni în care traversarea a fost gratuită, românii şi bulgarii încep să încaseze de pe data de 1 iulie bani.Taxa percepută pentru traversare este de şase euro în cazul autoturismelor. Tariful pentru vehiculele cu masa între 3,5 şi 7,5 tone şi maximum 23 locuri este de 12 euro, iar pentru cele până la 12 tone este 18 euro. Camioanele de peste 12 tone cu maximum trei axe plătesc 25 euro, iar cele cu patru şi mai multe axe - 37 euro.
 
Podul Calafat-Vidin are o lungime de aproximativ doi kilometri, două benzi rutiere pe sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti.
 
Distanţa dintre Vidin şi Calafat va fi parcursă în doar câteva minute. Ruta de tranzit după finalizarea podul Calafat-Vidin este: Germania-Zagreb-Belgrad- Drobeta-Turnu-Severin- Calafat-Vidin- Sofia-Salonic sau Istanbul. Firma constructoare a podului este FCC Construccion din Spania.Costul construcţiei podului este estimat la circa 273 de milioane de euro, din care partea bulgărească plăteşte circa 225 de milioane de euro, iar restul revine statului român. 

Imagine cu podul Calafat-Vidin. Noul pod rutier si feroviar Calafat-Vidin va fi exploatat de o societate mixta româno-bulgara, iar taxa pentru tranzitarea acestuia va fi de 6 euro, a anuntat, pe 28 mai, la Calafat, ministrul român Transporturilor, Relu Fenechiu. FOTO MEDIAFAX  

Imagini din aceeasi galerie
  • Imagine cu podul Calafat-Vidin. Noul pod rutier si feroviar Calafat-Vidin va fi exploatat de o societate mixta româno-bulgara, iar taxa pentru tranzitarea acestuia va fi de 6 euro, a anuntat, pe 28 mai, la Calafat, ministrul român Transporturilor, Relu Fenechiu. FOTO MEDIAFAX  
  • Imagine cu podul Calafat-Vidin, vineri, 14 iunie 2013. FOTO MEDIAFAX 
  • Imagine cu podul Calafat-Vidin, vineri, 14 iunie 2013. FOTO MEDIAFAX 
  • Imagine cu noul pod rutier si feroviar Calafat-Vidin, marti 28 mai 2013. FOTO MEDIAFAX
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările