FOTO VIDEO Morţii din Siliştea Crucii sunt pomeniţi prin joc

FOTO VIDEO Morţii din Siliştea Crucii sunt pomeniţi prin joc

Oamenii joacă în fiecare an Hora Morţilor în memoria rudelor trecute în nefiinţă

În comuna doljeană Siliştea Crucii se joacă „Hora Morţilor” în fiecare an a doua zi de Paşte. Localnicii aduc coşuri pline cu bucate, iar în timpul jocului, rudele celor care nu mai sunt împart flori, cozonaci şi ouă roşii.

Oamenii se aducă an de an pe câmp a doua zi de Paşte şi petrec pentru pomenirea rudelor trecute în nefiinţă de tinere. „Tradiţia spune că cei care nu au apucat să se bucure de viaţă, au parte pe lumea cealaltă de puţină bucurie. Numele celor care au murit sunt strigate, în timp ce lăutarii cântă. Este un obicei vechi care la noi în Siliştea Crucii nu s-a pierdut. În „Hora Morţilor” se  prinde toată comuna. Mi-a murit băiatul în urmă cu trei ani. Nimeni nu ştie ce este cu adevărat în sufletul meu. I-am dat de pomană exact ce îi plăcea lui să mănânce în ziua de Paşte. Aceasta este situaţia şi nu avem ce să facem. Dumnezeu a vrut ca băiatul meu să mă vegheze de acolo de sus din ceruri ”, a spus Ioana Carauleanu, din comuna Siliştea Crucii. 
 
VIDEO
 
Morţii sunt strigaţi rând pe rând
 
Oamenii din comuna Siliştea Crucii trebuie să plătească  suma  de  40 de lei pentru a-şi putea pomeni rudele trecute în nefiinţă. „Se strigă la microfon numele persoanei decedate, iar rudele intră în horă şi împart localnicilor pomană. 17 familii au respectat anul acesta tradiţia. Noi avem pentru fiecare mort în parte o melodie pregătitiă”, a povestit Simona Creţan, interpretă de muzică populară.
 
„Hora Morţilor” se încheie  cu un ospăţ pe cinste. Localnicii din comuna doljeană Siliştea Crucii se strâng la masă şi gustă din bucatele primite. „La ospăţ poate să participe absolut toată lumea. În fiecare eu sunt prezent la „Hora Morţilor”  şi mă bucur să văd că se mai păstrează această tradiţie. Cei care au murit de tineri au a doua zi de Paşte au parte de puţină bucurie. Se zice că sufletele lor sunt prezente la „Hora Morţilor”. Chiar dacă copiii nu ştiu semnificaţia acestui obicei mă bucur să îi văd că sunt prezenţi astăzi aici ”, a declarata Marian Tănase, în vârstă de 64 de ani. 
 
Oltenii au parte a doua zi de Paşte de două hore. În satul Leamna se joacă „Hora Viilor”. Aici sătenii se bucură de distracţie şi muzică pe cinste în aer liber.  
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea
citeste totul despre: