FOTO VIDEO Ritual impresionant şi tulburător într-un sat din Dolj. Morţii sunt strigaţi pe nume şi imploraţi să iasă din sicrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obicei starniu şi tulburător în Joia Mare în localitatea doljeană Salcia. Femeile au făcut în această dimineaţă focuri pe morminte şi i-au strigat pe cei plecaţi din această viaţă ca să găsească drumul spre lumină.

Ritualul este unul impresionant, iar de la primele ore ale dimineţii cimitirul din localitatea Salcia se umple de viaţă, iar în tot acest timp satul rămâne pustiu. Femeile aprind focuri pe morminte şi îi imploră pe morţi să iasă din sicrie, iar obiceiul straniu şi tulburător se încheie cu ultimele bocete şi flăcări care nu mai au ce arde. „La noi în zonă este un obicei vechi, iar în fiecare an venim în cimitir şi aprindem focul pe morminte şi îi implorăm pe morţi să iasă din sicrie. În Joia Mare se deschide cerurile, iar sufletele morţilor se întorc acasă. După acest ritual mergem acasă şi împărţim colaci pentru pomenirea morţilor“, a spus Ioana Stancu.

image

Obiceiul este unul impresionant în Dolj: morţii sunt imploraţi să iasă din sicrie

VIDEO 

Obicei starniu şi tulburător în Joia Mare în localitatea doljeană Salcia

În satul Salcia, focurile au început să ardă încă de la cântatul cocoşului, aşa cum cere tradiţia. Chiar dacă preoţii cred că ritualul are origini păgâne, oamenii nu vor să renunţe la chemarea morţilor. „Nu este mormânt care să nu fie plâns şi la crucea căruia să nu se facă focul. Este un obicei vechi şi nu vom renunţa la acest ritual niciodată. Facem focul să încălzim sufletele morţilor, în Joia Mare se deschid cerurile şi se întorc acasă. Nu cred că deranjează pe cineva că noi vrem să păstrăm tradiţia. Pentru noi este foarte important ca în fiecare an în Joia Mare să venim în cimitir să şi să aprindem focul pe morminte şi să ne plângem morţii“, a spus o localnică.

image

Ritalul se păstrează şi la alte locuri din ţară, dar în Dolj este cel mai impresionant pentru că participă toată comunitatea. 

image
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite