FOTO Poliţistul din Dolj care a comis nu mai puţin de nouă infracţiuni. Şefii l-au demis abia când a fost condamnat penal

FOTO Poliţistul din Dolj care a comis nu mai puţin de nouă infracţiuni. Şefii l-au demis abia când a fost condamnat penal

Agentul Silviu Cătălin Epure a fost data afară din Poliţie săptămâna trecută

Agentul Silviu Cătălin Epure, din cadrul postului de poliţie din localitatea doljeană Cârna, a fost condamnat definitiv la un an şi 8 luni închisoare cu suspendare pentru că a falsificat o declaraţie, dar a mai primit o condamnare la 4 ani de inchisoare cu executare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Agentul Silviu Cătălin Epure, din cadrul Postului de Poliţie doljean Cârna, a fost prima dată trimis în judecată în august 2016, într-un dosar în care era acuzat că a falsificat declaraţia unui martor. Concret, poliţistul a falsificat dcumentul într-un dosar în care era acuzat că a dat o amendă contravenţională unei femei fără ca aceasta sa fi săvârşit vreo faptă. Iniţial, în mai 2017, inculpatul a fost condamnat de Judecătoria Segarcea la un an şi opt luni de închisoare cu executare pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi participaţie improprie la uzul de fals. A urmat apelul, iar la sfârşitul săptămânii trecute, Curtea de Apel Craiova a dispus suspendarea executării pedepsei stabilite de Judecătoria Segarcea. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

Al doilea dosar, scenariu ca-n filme

Agentul Silviu Cătălin Epure a intrat în vizorul presei în urma cu 2 ani când s-a plâns ziariştilor că este o victimă a superiorilor săi. Poliţistul îşi acuza şefii că l-au terorizat, că îl ameninţă şi agresează doar pentru că vor să protejeze câţiva infractori pe care el îi cerceta în două dosare penale.
„Şeful meu, Emil Berceanu, mi-a spus clar că trebuie să îi dau două dosare pe care eu le aveam în lucru. Am muncit la ele mai bine de un an, iar pe motiv că am refuzat mi-a spus clar să îmi fac raport şi să mă mut la un alt post de poliţie. M-a lovit în sediul de poliţie, iar când m-am dus să depun plângere la parchet am aflat că din victimă sunt inculpat. Tot mie mi-au făcut dosar penal pentru ultraj. Eu am reuşit să îl înregistrez pe şeful de post Emil Berceanu când mă ameninţa. Am ştiut că doar aşa o să mă creadă cineva. S-a întors împotriva mea pentru că nu am vrut să fiu de partea lui. Eu sunt de 15 ani poliţist şi nu am încălcat legea niciodată“, declara atunci agentul Epure.

Şeful s-a apărat la vremea respectiva şi a spus că nimic nu e adevărat din ce susţine Epure. „Eu sunt şeful de post şi eu coordonez activitatea. I-am cerut să  soluţioneze cele două dosare şi nu le-a soluţionat. Dacă am greşit, răspund“, a spus Emil Berceanu, şeful Postului de Poliţie Cârna.   

Scandalul de la Cârna a ajuns pe masa procurorilor din Segarcea. „În fapt, s-a reţinut că inculpatul Epure Silviu Cătălin, din cadrul Postului de Poliţie Cârna, l-a agresat pe şeful Postului de Poliţie Cârna şi pe un alt coleg, toţi aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, după care, în timpul urmăririi penale, a încercat să intimideze martorii audiaţi în cauză, în scopul de a-i determina să-şi retracteze declaraţiile date în faţa procurorului“, au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea.

Ulterior, agentul Epure a fost trimis în judecată pentru ultraj, purtare abuzivă, influenţarea declaraţiilor, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Segarcea, instanţă care, în martie 2016, l-a condamnat pe Epure la 4 ani de închisoare cu executare. Sentinţa în ce de-al doilea dosar nu este definitivă. După hotărârea definitivă a Curţii de Apel Craiova, din primul dosar, conducerea IPJ Dolj a dispus încetarea raporturilor de serviciu cu agentul Silviu Cătălin Epure.

citeste totul despre: