FOTO VIDEO Cine-a pus stâlpul în drum? Un stâlp de înaltă tensiune, uitat în mijlocul unei intersecţii, e folosit de şoferi ca sens giratoriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un stâlp de înainte tensiune a fost lăsat în mijlocul unei interesecţii din oraşul Băileşti (Dolj) de autorităţile locale din anul 2014. În zonă au avut loc numeroase accidente, iar în momentul de faţă stâlpul este folosit ca sens giratoriu.

Autorităţile locale din oraşul Băileşti recunosc că stâlpul de înaltă tensiune a fost lăsat în mijlocul drumului din anul 2014, atunci când în zonă au avut lucrări de reabilitare, iar acum, după patru ani, abia au reuşit să strângă documentaţia necesară pentru a putea face un rond în jurul acestuia, dar şi pentru marcaj. 

„La momentul în care s-au reabilitat străzile s-a luat în discuţie desfiinţării acelui stâlp, este un nod de furnizare a energiei electrice către siloz, către Compania de Apă, dar şi alimentează o întreagă stradă cu străzile adiacente. Cei de la CEZ ne-au spus recent că trebuie să fie găsită o soluţie pentru a fi mutat acel stâlp din zona respectivă. S-a stabilit în 2014 să fie delimitat şi marcat corespunzător, iar acest lucru se va întâmpla, avem documentaţia aprobată pentru a face acest lucru şi în maxim o săptămână vom realiza şi delimitarea. Acolo a fost un scuar înainte, delimitat cu borduri, cu pământ şi spaţiu verde.

Patru ani sunt mulţi, dar noi avem cel puţin un an şi jumătate de când ne-am apucat să facem toată documentaţia necesară pentru sistematizarea rutieră. Mie nu mi se pare că este periculos în niciun fel. Este un stâlp destul de vechi, iar în toată infrastructura dacă mergeţi prin oraş o să vedeţi că întreaga reţea electrică ar trebui reabilitată din punct de vedere al stâlpilor de ciment care sunt fisuraţi“, a declarat Irinel Muşuroi, viceprimarul oraşului Băileşti. 

Imagine indisponibilă

Oamenii susţin că în zonă s-au întâmplat numeroase accidente din cauza stâlpului uitat în mijlocul intersecţiei

În aşteptarea unei tragedii

Şoferii care trec prrin zona intersecţilor străzilor Bucegi cu Gheorghe Dolja din oraşul Băileşti (Dolj)  recunosc că circulă cu mare atenţie pentru a evita un incident rutier. „Cine a lăsat stâlpul în drum ar trebui să răspundă dacă o să se întâmple o tragedie. Din cauza accidentelor care au avut loc în zonă s-a fisurat, iar în orice moment se poate întâmpla o tragedie. Să vedem atunci cine o să răspundă. Stâlpul de înaltă tensiune trebuia mutat în momentul în care în anul 2014 s-au apucat şi au reabilitat această zonă. Chiar nu cred că o să fie vreodată recolat în altă parte, iar accidentele se vor ţine lanţ în continuare în zonă. Eu am sesizat acest aspect la primărie, dar văd că nu s-a rezovat absolut nimic. Eu ştiu că este în zonă şi de fiecare dată când trec pe aici reduc viteza, dar cei care nu ştiu pot să intre direct în stâlpul din mijlocul intersecţiei“, a spus Adrian Marcu, locuitor oraşul Băileşti.

Imagine indisponibilă

Stâlpul este lăsat în mijlocul intersecţiei din 2014 

Abandonat din nepăsare

Conducătorii auto au mai precizat că stâlpul de înaltă tensiune uitat în mijlocul intersecţiei este destul de periculos, în condiţiile în care nu există niciun indicator de semnalizare, iar unii folosesc stâlpul ca pe un sens giratoriu. „După reabiltare, în 2014-2015, pe strada Bucegi din oraşul Băileşti a fost uitat un stâlp de electricitate, să zice că din nepăsarea autorităţilor locale, pentru că altfel nu putem să ne dăm seama de ce este amplasat şi la ora actuală tot în mijlocul intersecţiei. Este un adevărat pericol, pentru că nu există condiţii de vizibilitate în zonă, iar şoferii pot intra în coliziune cu acest stâlp, pentru că nu este nici măcar semnalizat sau să existe un panou de atenţionare. După cum se poate observa, la baza acestuia sunt deformaţii de structură, iar partea metalică, în urma accidentelor care au avut loc, s-a deformat foarte mult. Eu cred că a fost lăsat în mijlocul intersecţiei din nepăsare, pentru că orice aviz de siguranţă rutieră pe un tronson de drum proaspăt reabilitat nu se acordă atunci când un stâlp este amplasat în mijlocul intersecţiei. Din partea de intersecţie centrală ce leagă şoseaua de Craiova nu ai o vizibilitate extrem de mare, şoferii care ştiu situaţia reduc viteza, dar cei care vin din afara oraşului sunt cu adevărat surprinşi de ceea ce văd“, a precizat Mădălin Chipirilin, preşedinte Asociaţiei Legal Drive. 

VIDEO 

Stâlpul de electricitate este un adevărat pericol pentru şoferi 

             

Pentru marcajele rutiere din oraşul Băileşti autorităţile locale au alocat suma de 700.000 de lei.  „Foarte multe accidente s-au întâmplat aici, în această intersecţie, dar nimănui nu îi pasă. Ar trebui ca acest stâlp uitat în mijlocul drumului să fie mutat, iar atunci nu ar mai exista probleme. A fost pus un indicator cu stop, dar nu toţi şoferii îl pot observa, iar în momentul în care virează la dreapta intră direct în stâlp. Astăzi au venit doi angajaţi de la primărie şi au marcat stâlpul cu cretă, dar ar trebui semnalizat pentru a mai reducere din incidentele care au loc periodic în această intersecţie“, a spus Ioana Avram, localnică din Băileşti.

Imagine indisponibilă
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite