FOTO Un bărbat din Craiova construieşte aeroplane în garaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un craiovean şi-a deschis o fabrică de planoare în garajul casei
Un craiovean şi-a deschis o fabrică de planoare în garajul casei

Horia Florian, în vârstă de 35 de ani, din Craiova,  şi-a transformat garajul casei într-o mică fabrică de planoare. Tânărul inginer în aeronautică spune că este pasionat de avioane  încă din clasa primară.

Inginerul Horia Florian lucrează de un an la mulajul unui vehicul aerian şi speră că în 2015 va zbura pentru prima dată cu aeroplanul construit în garajul casei. Craioveanul povesteşte că de la vârsta de 9 ani este pasionat de avioane. Îşi aduce aminte cu drag că încă de pe băncile şcolii realiza aeronave din hârtie. Acum, la vârsta de 35 de ani, simte că visul de o viaţă se va împlini.

Pe Horia  Florian l-am găsit la datorie, aşa cum îi place lui să spună. Ne împărtăşeşte cu plăcere din tainele meserie pe care o iubeşte. „Am început să muncesc la acest aeroplan în urmă cu an. Iniţial a fost un proiect doar pe hârtie, însă într-o dimineaţă m-am gândit că trebuie să fac ceva mai mult. Şi am ajuns aici. Nu-mi vine să cred că am pus pe picioare un vehicul aerian, care va zbura, cu siguranţă, la anul. Are o lungime de cinci metri şi poate fi folosit ca aparat de agrement sau pentru agricultură. Este foarte bune pentru fermierii care vor să îşi irige terenurile. Am muncit mult şi vreau să îmi duc acest proiect la bun sfîrşit. Până acum, făcând un calcul, am lucrat 500 de ore. Pot să fac un aeroplan care să fie teleghidat, iar costurile ar fi mult mai mici. De la sol, cu ajutorul unei telecomenzi, omul ar putea controla aparatul aerian. Ar fi o dronă, dar mult mai mare“, povesteşte olteanul.

aeroplan

Vehiculul de zbor are 70 de kilograme 

Horia Florian recunoaşte că a făcut multe sacrificii pentru a putea să-şi îndeplinească visul din copilărie. Şi-a dat seama că are multe lucruri de învăţat pentru a putea ajunge aici. Aşa că a urmat Facultatea de Aeronave din Bucureşti şi a fost instructor de zbor la Aeroclubul România. Timp de câţiva ani a studiat aproape tot ce se putea despre avioane. Craioveanul spune că în momentul în care a păşit pentru prima dată în mica fabrică de planoare din garajul casei a simţit că se poate exprima aşa cum îşi doreşte. „Primul aeroplan l-am făcut în anul  2010  pentru un om de afaceri din Bistriţa. De fapt, atunci a fost pentru prima dată când mi-am dat seama că pot şi că trebuie să merg mai departe. Sincer să vă spun, avionul pe care îl fac acum este din donaţii şi cu ajutorul prietenilor. Eu nu am avut bani pentru a realiza acest proiect important din viaţa mea. Fiecare m-a ajutat cu ce a putut. Au fost şi momente când credeam că o să renunţ la proiect, însă n-am vrut să îi dezamgesc pe oamenii care au avut cu adevărat încredere în mine. Nu ştiu, deocamdată, dacă o să vând vehiculul de zbor. Nici nu m-am gândit la un preţ. Tot ce vedeţi în acest garaj este făcut cu mâna mea. Avionul va consuma sub un litru de benzină la 100 de kilometri şi va avea  o greutate de 70 de kilograme. Acum am făcut matriţia, iar deasupra se va face mulajul “, explică inginerul în aeronautică. 

aeroplan

“Fără bani e greu”

Olteanul recunoaşte că nimic nu îl face mai fericit decât  zborul cu avionul. Aproape în fiecare săptămână realizează că lumea este mult prea mică văzută de sus. „M-am gândit o bună perioadă de timp să îmi deschid o şcoală de zbor. Am vrut să le arăt şi altora tainele zborului. Dacă însă nu ai bani, nu ai cum să mergi mai departe. Sunt anumite costuri pe care eu, ca tânăr la început de drum, nu am avut cum să le suport. Este foarte greu să reuşeşti într-un anumit domeniu fără bani. Am simţit acest lucru pe pielea mea. Am fost dezamăgit, dar mi-am dat seama că nu am ce să fac“, adaugă Horia Florian.

aeroplan

Cap-compas Noua Zeelandă

Inginerul din Craiova care construieşte aeroplane în garajul casei recunoaşte că s-a gândit să plece defintiv din România. Va face acest lucru abia când va reuşi să ducă la bun sfârşit proiectul început în urmă cu un an. „Vreau să plec în Noua Zeelandă sau în Canada. Acolo, cu siguranţă, voi avea mai multe oportunităţi şi voi reuşi să îmi fac o carieră de succes. Ştiu că o să fie un drum greu, dar merită încercat. Aici nu las nimic în urmă. Îmi pare rău că trebuie să fac acest lucru, dar nu am de ales. O să încerc să lucrez într-o fabrică de avioane din străinătate. În Canada sau în Noua Zeelandă voi putea să mă exprim exact aşa cum simt eu. Ideile mele măcar vor fi luate în calcul, iar sentimentul va fi altul. Sper la o viaţă mai bună. Deocamdată voi rămâne aici până voi reuşi să zbor măcar odată cu aeroplanul realizat de mine“, încheie tânărul.          

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite