Fată de 15 ani, moartă într-un accident rutier în Dolj. În maşină se mai aflau cinci ocupanţi cu vârste între 14 şi 20 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina în care se aflau cei 6 tineri s-a răsturnat în afara carosabilului Captură VIDEO
Maşina în care se aflau cei 6 tineri s-a răsturnat în afara carosabilului Captură VIDEO

Şoferiţa care conducea maşina era cea mai mare ca vârstă, avea 20 de ani. Ceilalţi ocupanţi ai vehiculului aveau între 14 şi 16 ani. Fata care a murit, în vârstă de 15 ani, se afla pe bancheta din spate.

Cumplitul accident a avut loc în comuna doljeană Întorsura. Poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega au fost sesizaţi, prin apel 112, în noaptea de duminică / luni, în jurul orei 1,00, că un vehicul s-a răsturnat în afara carosabilului.

Maşina în care se aflau 6 tineri a intrat mai întâi într-un copac, apoi a lovit putenic un stâlp şi s-a răsturnat.

"La locul evenimentului au fost mobilizate forţe de intervenţie atât pentru descarcerare cât şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă constând în o descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, o ambulanţă SMURD şi un echipaj SAJ. 

Ajunse la faţa locului au constatat că este vorba de un autoturism care a părăsit partea carosabilă. Au fost identificate 6 victime, 4 au avut traumatisme uşoare,  1 persoana nu are nimic şi 1 persoana de sex feminin era în stop cardio respirator. 

După tot efortul cadrelor medicale, persoana aflată în stop cardio respirator a fost declarată decedată", au transmis reprezentanţii ISU Dolj.

Poliţiştii doljeni au demarat imediat cercetările. 

"La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat că un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, din comuna Radovan, pe DJ 561F, în comuna Întorsura, a părăsit partea carosabilă, intrând în impact cu un copac şi un stâlp. Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul alcooltest, fiindu-i recoltate probe biologice la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar  cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă", se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.

Poliţiştii au fost dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Pompier din Mehedinţi, campion mondial la culturism. „Sentimentul pe care-l ai când eşti pe cea mai înaltă treaptă şi auzi imnul României este unic“

Jurnalişti spanioli, veniţi în România să vadă cum funcţionează restricţiile COVID-19: Ce bine că ne-am vaccinat

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite