Efectele negative ale televizorului asupra dezvoltării copilului. „Petrece în medie patru ore la desene animate, cu acordul părinţilor“

Efectele negative ale televizorului asupra dezvoltării copilului. „Petrece în medie patru ore la desene animate, cu acordul părinţilor“

Copilul nu are voie să petreacă mult timp în faţa televizorului Foto: santate.ro

Copiii au acces la televizoare, calculatoare, smartphone-uri şi tablete, dar toate aceste lucruri îi fac dependenţi de monitoare. Psihologii susţin că un copil pierde un an din şapte în faţa micului ecran.

Ştiri pe aceeaşi temă

Psihologii susţin că în ultima decadă televizorul ajunge să devină cel mai bun prieten al copilului, iar părinţii nu realizează că poate să fie un factor nociv. Soluţia pentru a rezolva această problemă este simplă: copiii până la vârsta de 3 ani ar trebui să fie ţinuţi cât mai departe de micul ecran, iar după 7 ani să nu aibă voie mai mult de două ore în faţa televizorului.

„Accesul la televizoare, calculatoare, smartphone-uri, tablete poate să devină inamicul numărul 1 al copilului, iar acest lucru se întâmplă cu acordul părinţilor. Pentru a putea să ţinem copilul departe de aceste lucruri este indicat să îl învăţăm să ducă o viaţă sănătoasă şi să îi ocupăm timpul cu altceva. Un copil petrece în medie patru ore în faţa televizorului la desene animate cu acordul părinţilor, iar în weekend această activitate creşte semnificativ, iar în timp cel mic devine dependent de aceast lucru şi poate să devină vulnerabil la influenţele nocive ale acestuia. Violenţa din programele TV poate să ducă la dezvoltarea unui comportament aagresiv la şcoală sau în societate pentru că cei mici imită ceea ce văd în jurul lor“, a precizat Adriana Tudor, psiholog.
 
Nu trebuie izolat 
 
Psihologii au mai precizat că părinţii nu trebuie să îi priveze în totalitate pe copii de accesul la televizoare, calculatoar, smartphon, tabletă, dar trebuie să facă o selecţie a lucrurilor pe care vrea să le vadă. „Copiii sunt fascinaţi de animale, dar şi de viaţa acestora, iar părinţii trebuie să profite de acest lucru şi să urmărească împreună un documentar sau desene animate. Nu este bine să fie îndepărtat în totalitate micul ecran de realitate dintr-un singur motiv, va fi îndepărtat de realitatea în care trăieşte şi în viitor acest lucru îl poate afecta în societate. Copilul nu trebuie nici să fie complexat în faţa colegilor pentru că ulterior va fi marginalizat din cerul de prieteni din care face parte, iar acest lucru  cu siguranţă o să îl afecteze foarte mult“, a mai declarat Adriana Tudor, psiholog.
 
Cum trebuie să procedeze părinţii pentru ca cei mici să nu fie educaţi de televizor:
 
-Copiii au tendinţa să petreacă tot mai mult timp în faţa televizorului, dar părinţii trebuie să reducă treptat această activitate, iar ulterior să îi organizeze un orar de vizionare. Nu trebuie să facă absolut nimic până nu îşi termină temele, iar regula impusă trebuie să fie respectată de fiecare membru al familiei în parte.
 
-Reclamele pot să aibă o influenţă nocivă asupra copilului, iar părinţii nu trebuie să îl lase niciodată nesupravegheat. 
 
-Părinţii trebuie să caute o alternativă şi să îl convingă astfel pe copil să renunţe la televizor, iar o plimbare în parc este cea mai bună varianţă.
 
-Copilul nu trebuie să aibă televizor în camere din cauză că astfel poate să devină de două ori mai exspus afecţiunilor ochilor.
 
-Părinţii nu trebuie să stea în faţa ecranului cu micuţul, dacă are mai puţin de doi ani. Acest lucru poate să îi afecteze creierul şi poate să ducă la încetinirea dezvoltării lui ulterioare. 
 
-Părinţii trebuie să îi acorde copilului suficient timp, iar în momentul în care intră în casă nu trebuie să pună mâna pe telecomandă. Interacţiunea dintre copil şi părinte este foarte importanţă, iar astfel nu va mai ajunge să găsească răspunsuri la întrebările care îl preocupă în faţa micului ecran. 
  
   
citeste totul despre: