Economistele de la Spitalul Filantropia au hârtie pentru tot anul. Magazia a fost încărcată cu rechizite pentru angajaţi, în timp ce citostaticele se numără pe degete

Economistele de la Spitalul Filantropia au hârtie pentru tot anul. Magazia a fost încărcată cu rechizite pentru angajaţi, în timp ce citostaticele se numără pe degete

Angajatele de la biroul administrativ al Spitalului Nr. 2 au rechizite pentru restul anului.

Magazia Spitalului Municipal a fost aprovizionată cu hârtie de scris şi cu ţiple pentru un an întreg. Între timp, bolnavii de cancer sunt trimişi prin oraş după citostatice, pentru că injectabilele din farmacia spitalului ajung pentru câţiva pacienţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reprezentanţii Spitalului Nr. 2 au anunţat astăzi că angajatele de la biroul administrativ nu mai trebuie să-şi facă griji că nu au rechizite ca să-şi facă treaba. Magazia are din plin hârtie şi ţiple. "Ne-am aprovizionat, stocul va ajunge până la finalul anului. Într-adevăr au fost luate câteva ţiple în plus, dar nu foarte multe",  a spus astăzi Cătălin Mărgineanu, şef al serviciului de contractări de la Spitalul Municipal.

În tot acest timp, bolnavii de cancer de la Spitalul Filantropia îşi ridică medicamentele citostatice de la farmaciile din oraş, pentru că fiolele din spital ajung pentru foarte puţini pacienţi. Situaţia durează de o săptămână, iar reprezentanţii unităţii spun că problemele se vor rezolva abia după data de 18 iulie.

Citeşte AICI mai multe despre patima bolnavilor de cancer:

Bolnavii de cancer de la Spitalul Filantropia, trimişi prin oraş pentru citostatice. Fostul şi actualul manager se bat în declaraţii pe spatele pacienţilor

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările