Drama unei eleve diagnosticate cu o formă gravă de cancer. Are nevoie de 200.000 de euro pentru a trăi: „Te chinui ca să vezi din nou răsăritul soarelui“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irina Cerăt Naidin, elevă la Colegiul Naţional „Elena Cuza“ din Craiova, în vârstă de 17 ani, a fost diagnosticată în noiembrie 2017 cu o formă gravă de cancer osos, manifestată printr-o tumoare canceroasă pe coloana vertebrală. O operaţie la o clinică din Franţa i-ar putea salva viaţa, însă costurile se ridică la 200.000 de euro.

Colegii şi prietenii Irinei i-au sărit imediat în ajutor şi au organizat un eveniment caritabil anul trecut şi au reuşit să strângă suma de 75.000 de euro, însă banii sunt insuficienţi pentru tratamentul elevi de 17 ani.

„Nici nu ştiu câte zile în şir trec de când trăiesc asta, tot ce am aflat e că pierd ore bune din viaţa mea agonizând. Nimic bun… Acum trebuie să văd tot ceea ce trăiesc ca pe o nouă etapă. Una prin care trebuie să trec, să experimentez şi să merg mai departe. Una mai puţin blândă, dar cu mai multe lecţii de viaţă. Una care îţi deschide mintea. Descopăr că sufletul are puteri ascunse, puteri de a reconstrui tot ce este distrus. Distrus pentru că i-am permis. Învăţând că tot ce e greu ne face mai puternici. „Dă-i timp timpului!”, a scris, de curând, Irina, pe blogul său, www.irinanaidin.wordpress.com.

Spectacol caritabil pentru Irina

Irina Cerăt Naidin a fost diagnosticată anul trecut cu o formă gravă de cancer, iar pe data de 21 noiembrie a plecat la tratament în Franţa, în oraşul Clermont-Ferrand. Cu ajutorul colegilor şi prietenilor prin evenimentele organizate s-a strâns suma de 75.000 euro, iar banii au fost achitaţi către spital. Tânăra de 17 ani are acum din nou nevoie de ajutor finaciar, iar de Valentine‘s Day, pe 14 februarie, la Casa Stundeţilor din Craiova va avea loc un spectacol folcloric cu scop caritabil, intitulat „Şansa la iubire”, care va avea loc de la ora 18.00. Accesul în sală se va face pe baza unui tichet de donaţie, în valoare de 20 şi 30 lei. „E greu… e aşa de greu când totul te copleşeşte şi tu trebuie să te ridici pe propriile puteri dintr-un dezastru, dintr-o tornadă. Greutatea te apasă. Sufletul nu mai poate. Mintea nu e nici ea prietenă cu raţiunea. Tu trebuie să le aşezi pe toate cap la cap. Trebuie să desfaci nodurile. Tu trebuie să ieşi din ape adânci cu capul la suprafaţă, să tragi o gură de aer şi să o iei de la capăt. Greu, dar nu imposibil. Trebuie să apelezi la putere. Chiar dacă îţi lipseşte, te chinui. Te chinui pentru a reveni cu picioarele pe pământ. Te chinui ca să vezi din nou răsăritul soarelui. Te chinui pentru viaţa ta“, a mai scris tânăra pe blogul său (www.irinanaidin.wordpress.com).

Pentru o ajuta pe Irina, puteţi depune bani în unul dintre conturile următoare:

RO66BRDE441SV15372824410 – cont în euro
RO70BRDE441SV15372744410 – cont în lei
Titularul acestor conturi este Cerăt Naidin Elena Viorica

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite