Directorul Liceului „Henri Coandă“ a fost de acord să motiveze mii de absenţe unor elevi. Tinerii au lipsit nemotivat o lună de la şcoală pentru a organiza unele eveniment house

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesoara de franceză a declarat că unii elevii au cerut în scris motivarea absenţelor
Profesoara de franceză a declarat că unii elevii au cerut în scris motivarea absenţelor

Elevii recunosc că i-au cerut directorului Liceului „Henri Coandă“ în scris să le motiveze absenţele în perioada 02.05.2012-04.06.2012. Tinerii au scris negru pe alb că s-au ocupat de organizarea evenimentelor house şi au cerut drept răsplată motivarea absenţelor.

Mihai Dragu, directorul Liceului „Henri Coandă“ fără să stea prea mult pe gânduri a semnat fiecare cerere în parte, iar astfel tinerii au scăpat de miile de absenţe. Totul a ieşit la iveală, după ce o profesoară de franceză a semnalat acest lucru la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj „ Unii elevi au acumulat şi 200 de absenţe, iar eu am fost nevoită să le motivez 90%. Au venit la mine cu cereri semnate de domnul director şi nu am mai avut ce face. Nu mi se pare normal ca un copil să lipsească o lună de la şcoală pentru a se ocupa de organizarea unor evenimente. Când am semnalat acest lucru unii elevii m-au huiduit. Eu nu le vreau decât binele acestor tineri. Pe cei care au avut sute de absenţe nu i-am băgat în bac“, a spus Asineta Preduş, professor de franceză, Liceul „Henri Coandă“.

CLICK aici pentru GALERIE FOTO



Iniţial nu a recunoscut nimic

Directorul Liceului „Henri Coandă“ nu a recunoscut absolut nimic şi a spus iniţial că sunt doar invenţi. În momentul în care a văzut cererile elevilor prin care îi solicitau motivarea absenţelor în perioada 02.05.2012-04.06.2012 a spus că a semnat ca primarul „Eu am multe cereri de semnat şi nu stau să le citesc pe toate. Doamna dirigintă de ce a motivate absenţele din catalog? Nu a obligat-o nimeni să facă acest lucru“, a spus Mihai Dragu.

Elevii au recunoscut că le-au fost motivate absenţele „Am depus cerere la domnul director, iar doamna dirigintă ne-a motivate absenţele. Noi am organizat mai multe evenimente house şi toate au fost beton. Domnul director este DJ la toate petrecerile“, a spus un elev al Liceului „Henri Coandă“.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a demarat o anchetă la Liceul „Henri Coandă“, pentru a stabili cum au fost motivate miile de absenţe. Dcaă va fi găsit vinovat directorul instituţiei riscă să fie demis.

elev 1
elev 3
elev 5
Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite