Cum vă puteţi apăra organismul de viruşi în plină epidemie de gripă

Cum vă puteţi apăra organismul de viruşi în plină epidemie de gripă

FOTO kyivpost.com

De teamă că s-ar putea îmbolnăvi, fie că merg la cumpărături, fie că merg la cinematograf, tot mai mulţi oameni au început să poarte măşti protectoare. Măsura este foarte bună, spun specialiştii, dar nu şi suficientă dacă vrem cu adevărat ca organismul nostru să fie apărat de bacterii şi viruşi. Iar aici intervine imunitatea fiecăruia. Cum ne putem ajuta sistemul imunitar ne explică medicul Sabina Călugăr.

Medicul Sabina Călugăr spune că imunitatea poate fi de mai multe feluri: adaptivă, atunci când ea se instalează prin contactul direct cu agentul patogen respectiv sau artificial, adică prin vaccinare. Imunitatea poate fi şi  pasivă, atunci când se transferă anticorpi de la o persoană la alta. Protecţia este imediată, dar nu şi de durată.
 
"Sistemul imunitar poate fi şi hiperactiv, adică nu mai recunoaşte anumite părţi ale corpului, pe care le atacă. În acest caz este nevoie de sfatul medicului pentru că trebuie urmat şi un tratament", explică doctoriţa Călugăr.
 
Aceasta mai spune că fiecare dintre noi ne putem ajuta sistemul imunitar să funcţioneze cât mai bine. "Calea viruşilor este închisă dacă avem o alimentaţie echilibrată, sănătoasă, dacă facem zilnic mişcare, dacă respectăm orele de somn, dar şi dacă evităm stresul. Un alt factor extrem de important atunci când vorbim de imunitate este abuzul de antibiotice", a declarat medicul.
 
Mai exact, sfatul este să nu folosim antibiotice pentru orice banală afecţiune, întrucât acest abuz nu face altceva decât să împiedice formarea anticorpilor care ne ţin sănătoşi.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: