CSM despre declaraţiile primarului Lia Olguţa Vasilescu în spaţiul public: „S-a acreditat ideea că procurorii DNA instrumentează dosarele în manieră abuzivă”

CSM despre declaraţiile primarului Lia Olguţa Vasilescu în spaţiul public: „S-a acreditat ideea că procurorii DNA instrumentează dosarele în manieră abuzivă”

Lia Olguţa Vasilescu este auzată de fapte de corupţie

Consiliul Superior al Magistraturii consideră că declaraţiile primarului Craiovei, lansate în spaţiul public aduc atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei, cu consecinţa subminării autorităţii acesteia.

CSM a apreciat că afirmaţiile primarului Lia Olguţa Vasilescu, lansate în spaţiul public prin intermediul emisiunii „100 de minute”, difuzată de postul de televiziune „Antena 3” în data de 19 iulie 2016 şi prin intermediul reţelei de socializare Facebook, preluate ulterior şi de alte instituţii de mass media, aduc atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei, cu consecinţa subminării autorităţii acesteia.
 
„Verificările au fost efectuate de Inspecţia Judiciară la solicitarea din data de 29 iulie 2016 a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a sesizării procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Prin afirmaţiile menţionate s-a acreditat ideea că procurorii DNA instrumentează dosarele în manieră abuzivă, fără respectarea dispoziţiilor legale în materie penală. Mai mult, prin intermediul reţelei de socializare „Facebook”, doamna primar a lansat afirmaţii denigratoare la adresa unui martor denunţător şi a publicat acte şi probe din dosar, acţiuni de natură a transmite ideea că sistemul judiciar este incapabil a evalua probatorii”, se arată în comunicatul Consiliului Superiot al Magistraturii. 
 
Inspectorii judiciari au constatat că afirmaţiile lansate în spaţiul public de primarul Craiovei au drept consecinţă alterarea încrederii opiniei publice în competenţa, corectitudinea şi probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană care încredinţează magistraţilor apărarea drepturilor sale le aşteaptă. „Impactul afirmaţiilor este cu atât mai grav cu cât acestea emană de la o persoană publică care se bucură de o anumită cotă de încredere din partea opiniei publice. Plenul Consiliului a apreciat că afirmaţiile şi acţiunile publice ale doamnei Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova, au depăşit limitele admisibile ale libertăţii de exprimare înraport cu activitatea magistraţilor, aducând atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei, cu consecinţa subminării autorităţii acesteia”, se mai arată în comunicatul CSM.
 
Postarea de pe Facebook care a stârnit scandalul
 
Lia Olguţa Vasilescu a făcut valuri pe Facebook, publicând pasaje din dosar, iar fanii acesteia au pornit rafala de insulte asupra denunţătorului. Becheru a sesizat, din nou, DNA.
 
Lia Olguţa Vasilescu a postat, în 30 iulie, pe pagina personală de Facebook, peste 20 de pagini din stenograma unei înregistrări realizate de denunţătorul Petru Becheru. „Am pus doar partea de final, care demonstrează că I. L. Caragiale n-a trăit în epoca cea mai fastă pentru comedie. Funcţionarii încearca să îi arte bunăvoinţa de a se întâmpla ceva frumos şi în oraşul nostru. Becheru spune că vrea contract. I se spune da. Că vrea garanţie a lucrării. I spune că se dă. (...)
 
Daca vede că legal nu e nicio problemă, cere să i se văruiască şi scara pe interior, să i se schimbe uşa, să i se pună camere de luat vederi şi să se văruiasca şi pentru spaţiile comerciale de la parterul blocurilor. Totul, în încercarea disperată de a nu se mai face nimic şi de a obţine probe pentru denunţ“, este o parte a mesajului scris pe Facebook de Olguţa Vasilescu, alăturat stenogramelor. Discuţia la care se referă primarul Craiovei a fost purtată în 4 aprilie 2014 între denunţătorul Petru Becheru şi Marian Petcu, directorul Recon, firma care a efectua lucrările de reabilitare a blocurilor. 
 
Lia Olguţa Vasilescu (PSD) este acuzată de patru infracţiuni de luare de mită, de trei infracţiuni de folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi de spălare de bani.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: