Craiova: VIDEO/ A fugit cu autobuzul după ce l-a înjunghiat pe Goreci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criminalul de la „Arghezi“ şi-a fugărit victima, deşi îi înfipsese cuţitul în inimă.

Rommel Voicu (19 ani) l-a ucis pe Andrei Goreci (17 ani) cu două lovituri de cuţit. Tânărul a reuşit să ajungă în faţa Liceului „Tudor Arghezi“, unde a fost fugărit de agresorul însetat de sânge.

image

 
Din rechizitoriul procurorilor de caz reiese că Rommel Voicu a luat de acasă un cuţit cu lama de 12 centimetri şi a plecat să se răzbune pe colegii care îi bruscaseră fratele. A mers în locuinţa unui prieten , iar de acolo au plecat împreună către liceu. Fratele criminalului şi rivalul său au decis să îşi rezolve problemele într-o parcare de lângă şcoală, Andrei Goreci fiind prezent într-unul din grupurile de susţinători ai celor doi elevi. Odată ajunşi în spatele blocurilor, Rommel Voicu a fost de acord ca fratele lui mai mic să se bată cu cel care îl lovise cu câteva zile înainte.

image

A scos cuţitul şi a lovit fără milă

Lupta nu a fost în favoarea lui Cătălin Voicu. În momentul în care şi-a văzut fratele la pâmânt, Rommel a scos un cuţit şi a lovit orbeşte: l-a înjunghiat pe Cristian Manea în braţ , iar pe Andrei Goreci l-a nimerit în inimă. Un martor a povestit cum Andrei, în ciuda rănilor fatale, a reuşit să fugă până în faţa liceului, dar a fost urmărit de criminal. În tot acest timp, fratele lui Rommel Voicu şi-a continuat disputa cu colegul său. Agresorul şi-a abandonat victima într-o baltă de sânge şi a fugit. A luat un autobuz până în centrul oraşului, după care s-a deplasat pe strada Brestei în apropierea „Hanului Craioviţa“, unde a aruncat şi cuţitul.  A fost prins de poliţişti câteva ore mai târziu.

Rommel Voicu a fost supus unei expertize psihiatrice la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“. În urma raportului s-a stabilit că agresorul „prezintă tulburare de personalitate de tip disocial, însă a avut discernământ în momentul în care a săvârşit crima“. Tânărul este acuzat de omor calificat, tentativă de omor şi port ilegal de armă. Riscă să îşi petreacă următorii 25 de ani în spatele gratiilor.  Legiştii au decis că moartea lui Andrei Goreci a fost violentă, din cauza hemoragiei puternice.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite