Craiova: VIDEO/ 2010, anul cătuşelor pe mâinile interlopilor şi copiilor de bani gata

Craiova: VIDEO/ 2010, anul cătuşelor pe mâinile interlopilor şi copiilor de bani gata

Porcurorii DIICOT Craiova au probe împotriva falsificatorilor de carduri

Iustin Covei, Samir Sprînceană, Dragoş Tiugan şi  Ion Roşianu au fost arestaţi în anul 2010. Toţi sunt acuzaţi de clonare de carduri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fiul „penal“ al judecătorului Covei, a fost arestat împreună cu alte 13 persoane. Covei a stat închis aproximativ şase lunui, după care a scăpat de închisoare pentru că provine dintr-o familie înstărită. Curtea de Apel Bucureşti l-a pus în libertate.

Covei a mai stat în beciul poliţiei

În anul  2003, Iustin Covei a mai fost reţinut câteva ore, după ce a agrsat un poliţist care „îndrăznise” să-l legimiteze după un scandal monstru provocat într-un bar de noapte.

Există probe împotriva lui

Fiul „penal“ al judecătorului Covei a fost filmat când scotea bani de la un bancomat din Bucureşti, care culmea se afla chiar lângă sediul poliţiei. Beizadeaua Craiovei le-a spus judecătorilor că este nevinovat .

Covei a fost iertat de magistraţi şi în alte rânduri

aprilie 2002-A distrus un Oltcit pentru că nu i-a plăcut faţa şoferului. Dosarul penal a fost soluţionat cu neînceperea urmăririi penale (NUP)

mai 2003- A fost prins la volanul unui BMW neînmatriculat şi fără permis de conducere. Soluţia: NUP

ianuarie 2004- A intrat armat un bar, împreună cu 10 prieteni. Dus la Secţia 3 de Politie, Covei a lovit un subofiţer. A fost condamnat doar la trei luni de închisoare, cu suspendare şi 12 luni de supraveghere

februarie 2004 -A provocat un grav accident rutier, conducand cu viteza excesiva un autoturism Mitsubishi neînmatriculat.  Soluţia: două luni de detenţie, dar tot cu suspendare.

aprilie 2004 -A intrat cu un scuter într-o maşina a Poliţiei. A fost doar amendat


iulie 2004 -A bătut un taximetrist căruia i-a luat şi staţia radio. Dosar soluţionat cu NUP. Taximetristul bătut a depus plângere la poliţie


august 2005-A dezbrăcat un tânăr pentru a-l fotografia, apoi l-a băgat într-o pubelă. Tânărul şi-a retras plângerea, soluţia-NUP

ianuarie 2006- A fost acuzat că a înjunghiat o tânără, însă în timpul cercetărilor aceasta a declarat că totul a fost o greşeală. S-a dispus NUP, pentru că tânăra şi-a retras plângerea.

Regele TVA-ului prins în timp ce încerca să fugă din ţară

Samir Sprînceană a fost reţinut pe data de 1 iunie şi este acuzat de fraudă cu carduri. Samir Sprânceană a încercat să iasă din ţară la ora 4 dimineaţa, dar acest lucru nu i s-a permis, fiind reţinut de BCCO Craiova. Controverastul om de afaceri a încercat până acum de zece ori să fie eliberat din penitenciar sub control judiciar, însă magistraţii i-au respins de fiecare dată cererea.

Samir Sprânceană a mai fost cercetat de procurorii DIICOT în 2006, pentru rambursări ilegale de TVA. Potrivit DIICOT, în perioada iulie 2003 - octombrie 2004, grupul infracţional a solicitat şi obţinut ilegal, prin intermediul mai multor societăţi comerciale, TVA cu titlu de rambursare de la Direcţia Generală de Finanţe Publice Dolj în valoare de 660 de miliarde de lei vechi.

Dragoş Tiugan, fiul medicului Tiugan a făcut bani din falsificarea de carduri

Procurorii DIICOT Craiova l-au arestat pe Tiugan şi restul grupului pe baza interceptărilor telefonice. Radu Dragos Tiugan a fost filat mai multe luni de zile, iar pentru a putea fi prins oamenii legii. Prejudiciu este estimate la sute de de mii de euro .„Grupul infracţional acţionau în ţări precum Italia, Germania şi Suedia, de unde sustrăgeau fraudulos sume de bani.“, a spus Flaviu Cristea, procuror DIICOT Craiova.

A mai avut probleme cu legea

Fiul neurologului Tiugan a mai fost acuzat în 2004 că a confecţionat şi comercializat aparate electronice menite să pirateze bancomatele.  Cu informaţiile obţinute a clonat carduri şi a reuşit să sustragă sume mari de bani din mai multe bancomate. După mai aproximativ doi ani, justiţia a decis să nu primească nici măcar o zi de închisoare pe motiv că nu este recidivist. Dragoş Tiugan şi restul grupului au fost puşi în libertate de Tribunalul Dolj.


Ion Roşianu a fost arestat tot în 2010 pentru clonare de carduri. A fost arestat împreună cu un alt tânăr. Asupra lor oamenii legii au găsit mai multe carduri clonate.


Stai pe craiova.adevărul.ro şi află care sunt şpăgarii anului 2010

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările