Craiova: Trofee din Colecţia Ceauşescu, la vedere pentru olteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expoziţia este deschisă de marţi până duminică, între orele 9.00 - 17.00
Expoziţia este deschisă de marţi până duminică, între orele 9.00 - 17.00

Două mari muzee româneşti şi-au adus la un loc piesele pentru expoziţia „Vânatul şi vânătoarea în România“. Coarne, cranii, colţi, blănuri până la raţe, gâşte, fazani, ciocârlii, iepuri reconstituie diferite medii de viaţă, la Ştiinţele Naturii.

Primii atraşi de exponate sunt copiii, care greu îşi iau ochii de la ţeava puştii sau de la colţii mistreţului doborât de agerimea vânătorului. După un tur de expoziţie, în timpul căruia auzi mereu exclamaţii de genul „uau, ce tare, ce faţă are“, cei mici cad de comun acord că este „o minunăţie“ expoziţia „Vânatul şi vânătoarea în România“, deschisă la Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei, în colaborare cu Muzeul de Arme şi Trofee de Vânătoare August von Spiess din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu.

Vânat şi vânătoare în România, Muzeul Olteniei

Măiestria aşezării pieselor vine de la muzeografii Claudia Goga şi Olivia Cioboiu. 47 dintre piese sunt din Colecţia Ceauşescu, o colecţie luată în custodie de Muzeul Olteniei de la Muzeul Cinegetic Posada în 1997. Blana de urs a fost medaliată cu argint la expoziţia internaţională de la Plovdiv. Cerbul carpatin a luat bronzul, la fel colţii de mistreţ. Consiliul Internaţional Cinegetic, înfiinţat la Paris, stabilea criteriile pe baza cărora trofeele puteau participa la importante expoziţii mondiale.

vânat şi vănătoare în România, expoziţie la Muzeul Olteniei

„Expoziţia este foarte importantă în primul rând prin prisma colaborării cu Muzeul Brukenthal. Piesele sunt valoroase, unele amintind şi de vânătorul Casei regale, de August von Spiess“, a spus Claudia Goga. Potrivit muzeografului, „dincolo de dimensiunea ei sentimentală şi estetică, trofeele de vânătoare, fie ele coarne, cranii sau blănuri, expoziţia constituie un veritabil barometru privind evoluţia şi nivelul potenţialului biologic al unui anumit spaţiu geografic şi temporar“. La Ştiinţele Naturii, pe strada Popa Şapcă numărul 8, mai pot fi admirate păsări sălbatice, blănuri de râs şi muflon, căpriorul sau capra neagră.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite