Craiova: Toni Conceicao, viitorul antrenor al Universităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În proporţie de 99 la sută portughezul Antonio Conceicao va pregăti echipa Universitatea Craiova în sezonul viitor.

Informaţia a fost făcută public de Marcel Popescu, impresarul craiovean susţinând că, din punctul său de vedere, Conceicao este ca şi antrenorul Ştiinţei. „Nu sunt oficial al clubului să fac declaraţii oficiale, dar, din punctul meu de vedere, pot spune că Antonio Conceicao va fi, cel mai probabil, noul tehnician al Craiovei“, ne-a declarat Marcel Popescu, care este un apropiat al lusitanului.

Cel mai probabil, contractul lui Conceicao va fi pe o perioadă de un an, cu drept de prelungire pe încă unul. Universitatea a mai testat în această perioadă şi alte piste, printre numele vehiculate aflându-se Filipovici, Bergodi, Sabău, Piţurcă şi Fane Stoica.

Antonio Conceicao (48 de ani), care a pregătit-o pe CFR Cluj în sezoanele 2008-2009 (etapele 23-34) şi 2009-2010 (până în etapa a 13-a), a antrenat-o ultima oară pe Belenenses, grupare care a retrogradat din prima ligă portugheză.

Conceicao a mai pregătit în cariera sa de antrenor pe Belenenses, Sporting Braga, Naval, Estrela Amadora, Vitoria Setubal, Trofense, iar ca jucător a evoluat printre altele la Sporting Braga şi FC Porto.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite