Craiova: Teodor Ispas, actorul care a frezat cârlige de remorcă

Teodor Ispas, în momentul în care interpretează un rol

În copilărie visa să aibă salariu un milion, iar acum este bucuros că şi-a văzut visul cu ochii. Glumeşte măcar o dată pe zi şi crede că bunădispoziţia  sa l-a dăruit cu simpatia celor din jur.

Întâi a fost anunţul în ziar, apoi nesperata şansă de a urca pe scena Naţionalului craiovean. Îşi căuta de lucru şi nu i-ar fi trecut nicio secundă prin gând că va ajunge aproape de marii actori ai vremii. Se întâmpla în 1974. Teatrul avea nevoie de figuraţie, iar Teodor Ispas, astăzi actor al Liricului Elena Teodorini, de un loc de muncă. Astfel s-a produs minunea. Şi numele său a început să se regăsească în distribuţia mai multor spectacole.
A apărut în „Capul“, o piesă istorică, despre Mihai Viteazul, în „Viforniţa“, „Doi pe cal, unul pe măgar“„Patetica 77“, despre Războiul de Independenţă. Şi a venit şi clipa să apară pe afiş. Se juca Macbeth, iar Teodor Ispas era Fleance şi-l avea tată în piesă pe actorul Remus Mărginean. Toată această poveste cu figuraţia a avut doi ani de viaţă.

Un an, actor mânuitor

Toamna lui  ’76 l-a adus într-o ipostază pe care a iubit-o imediat. Aceea de actor mânuitor la Teatrul de Păpuşi. N-a fost să fie decât pentru un an, dar a fost suficient, căci de-a lungul vieţii s-a lăsat mereu curtat de roluri dragi celor mici. „N-a fost spectacol de copii în care să nu fi jucat. Am fost vulpoi, lup, alteori fântână sau păr. Sunt Omul de tinichea din «Vrăjitorul din Oz» şi Chiţ-chiţ în «Cenuşăreasa»“, povesteşte zâmbind Tudorică Ispas, cum este alintat de colegii de la Liric, teatru unde a venit tot în urma unui anunţ publicat într-un ziar.

Până acolo, Teodor Ispas a tot învăţat. Da’ ce nu ştia. Fusese controlor de bilete, împiegat de mişcare, făcuse un curs de frezor la 7 Noiembrie. „Am bătut recordul la frezat cârlige de remorcă“, se amuză cel ce de curând a primit aplauze pentru regia spectacolului „Logodnicul din Lună“.

Din păpuşar, angajat în industrie

De muncă nu s-a temut niciodată, iar onoruri nu i-au trebuit, aşa că atunci când a trebuit să lase teatrul şi să se ocupe, spre exemplu, de aprovizionare în fabrica Metal Lemn a făcut-o fără ezitare. „Nu exista să nu rezolv o problemă“, îşi aminteşte actorul. Recunoaşte însă că l-a uns pe suflet revenirea în teatru.

Pe scena Liricului a început ca membru al corului. A fost primul pas. Următorul, actoria. Şi ce de satisfcaţii i-a adus. Încă îi mai tresare inima când se gândeşte la rolul Celestine din „Bal la Savoy“. I se întâmplă la fel şi cu Frosch din „Liliacul“ sau cu Egon din „Logodnicul din Lună“. „Cred că l-am interpretat altfel. Mi-a fost foarte drag personajul, jucat acum de Laurenţiu Nicu, foarte drag spectacolul. De aceea mi-am dorit să îl revăd pe scenă“, spune Teodor Ispas, actorul adorat în roluri de divertisment, în varietăţi, şi premiat pentru profesionalism artistic.

Ce-i place
Apreciază la oameni punctualitatea, respectarea cuvântului dat, iar la profesie, spiritul de echipă, încrederea, şansa dată dezvoltării personale. Iubeşte liniştea şi adoră să petreacă mult timp în mijlocul naturii. Aşa îşi explică plăcerea de a merge la pescuit.  

Ce nu-i place
Gâlceava din jurul său, pe care se străduieşte să o evite pe cât posibil. Deşi are mereu tendinţa de a aplana conflictele, fiind o fire împăciuitoare, nu reuşeşte întotdeauna, iar asta îl întristează. Apoi, nu-i plac deloc vegetalele, fiind un carnivor convins.

De n-aţi fi fost actor, ce aţi fi fost?
T.I.: Probabil mi-aş fi schimbat meseria din doi în doi ani. Dacă m-a fascinat ceva la actorie a fost tocmai faptul că îţi permite să fii altcineva de atât de multe ori, ceea ce te fereşte de rutină şi de plictiseală.

V-a fericit profesia?
T.I.: Da, categoric. Este poate cea mai complexă profesie posibilă. Te învaţă cum să te comporţi în orice situaţie, te familiarizează cu diverse stări pe care le ai în viaţă, precum furie, încrâncenare, reverie, relaxare.