Craiova: Tatăl lui Tudor Gheorghe, închis pentru că a fost “copilul Legiunii”

Ilie Tudor este tată lui Tudor Gheorghe

Înscrierea în Comerţul legionar, înfiinţat de  Zelea Codreanu, l-a costat scump. Pentru alegerea sa, a suferit şase ani de chin, tortură şi umilinţă într-o celulă din Aiud şi a fost declarat mort pentru familie.

Zile în şir ar putea povesti despre fiecare oră ce s-a scurs din 8 decembrie 1958 şi până pe 6 august 1964, pentru că tot ce a trăit în şase ani de detenţie a devenit una cu fiinţa sa. Ilie Tudor, 87 de ani, tatăl maestrului Tudor Gheorghe, îşi trăieşte în tihnă anii bătrâneţii în comuna Podari, la cinci kilometri de Craiova, loc de unde a şi fost arestat în urmă cu 52 de ani.  Îşi aminteşte de parcă ar fi fost ieri acel moment. „Dintr-o maşină au coborât trei civili, iar unul a zis: «Îl căutăm pe Ilie Tudor. Dumneata cine eşti?». Mi-au spus că tovarăşa Stancoveanu de la Secţia culturală a Regionalei de partid are treabă cu mine. Mi-am luat paltonul şi am plecat. Pentru 6 ani. Au uitat să mă aducă înapoi. Am fost trecut mort“, îşi aminteşte bătrânul.  Le-a deschis poarta şi i-a crezut pe cuvânt. Ziceau ca sunt „de la raion“ şi trebuie să îi însoţească la Craiova, pentru ceva ce ar fi avut legătură cu Uniunea Scriitorilor. Publica de ceva vreme în “Contemporanul”, în “Gazeta literară”, în “Urzica”, unde mai „atingea” vârfurile comunei.

Nu ştia că plătea pentru ceea ce se întâmplase după ce terminase clasa a VII-a, când s-a pomenit cu preotul din sat zicându-i tatălui său să-l lase să fie copil de prăvălie în Comerţul legionar. „Ce ştiam eu atunci? Cum să fi bănuit că la 35 de ani voi fi pus la zid pentru idealurile curate pe care fusesem bucuros să le descopăr la 14 ani, în 1937“, mărturiseşte Ilie Tudor, care precizează că nu a avut nicio legătură cu vreun comandament sau organizaţie.

Dragă i-a fost şi Şcoala de cântăreţi de la Craiova, care i-a dus paşii spre biserică. Ca o ironie, cu cele învăţate a pus mai târziu bazele unui cor de UTC-işti şi a fost dirijor al ansamblului Miliţiei Craiova. Când a ajuns să răspundă de pază şi protecţie la un şantier de drumuri şi poduri, se asfalta drumul Calafat – Craiova, a angajat, din milă, spune bătrânul, un tânăr, acel Gavrielescu pe care îl pomeneşte în cărţile sale, care s-a dovedit a fi ofiţer sub acoperire. „Într-o seară l-am surprins în baracă în timp ce curăţa un pistol şi m-am gândit că nu e în regulă, dar nu l-am denunţat tot din milă“, spune Ilie Tudor.

Când a primit condamnarea, dată la două săptămâni de la procesul din 4 aprilie 1959, pe lângă cei 22 de ani de muncă silnică, i-au mai fost daţi şi 7 ani de temniţă grea pentru „pentru înlesnirea de trecere frauduloasă a frontierei“. A ajuns după gratii, la Penitenciarul Craiova, într-o celulă unde dormeau trei în pat. “Au fost şase săptămâni de calvar. Ăştia te loveau din plăcere. Ne legau câte doi, cu un lanţ. Dar greul a rămas pe umerii soţiei mele, Ştefania. A albit toată când a auzit verdictul“, mărturiseşte Ilie Tudor.

A urmat închisoarea de la Aiud, locul cu zeci de zile de izolare când încălca vreo regulă a temniţei, în care stătea ghemuit cu mâinile la spate ca să nu atingă zidul rece, ştiind că dacă s-ar fi întins pe jos, ar fi îngheţat şi ar fi murit. Acolo i-a cunoscut pe Radu Gyr, pe Nichifor Crainic, Petre Ţuţea, părintele Stăniloaie, pe Bartolomeu Anania şi pe mulţi alţii. „Era toată crema intelectualităţii româneşti. Nu toţi au supravieţuit coşmarului. Aveau o fragilitate care a cedat în faţa josniciei şi a pedepselor. În ultimii doi ani, la muncă pe câmpuri în cantonul de la Salcia, din Balta Brăilei, cădeau mulţi“,îşi continuă  povestea Ilie Tudor.  Şi-a descris suferinţa pas cu pas în paginile cărţii „De sub tăvălug“, crezând mereu că a fost salvat de Dumnezeu şi de învăţătura: “Loveşte-i cu iertarea!”. Doar două răni le numeşte crude, una „căscată“ când i s-a adus în închisoare un act de deces, care arăta că fiul său, Tudor Gheorghe, murise într-un accident şi alta când fiica pe care o lăsase acasă de-un an, „în troacă“, întreba în mulţimea strânsă la el acasă, în ziua reîntoarcerii în Podari: „Care dintre ei e tata?“.  Dar viaţa l-a şi mângâiat, feciorul nu murise, iar fetiţa nu s-a mai dezlipit de el, deşi crescuse la rudele din Arad, unde avea mai mult decât o căsuţă sărăcăcioasă, cu podeaua din pământ.