Craiova: SONDAJ / Unde a pierdut Universitatea calificarea în Europa League?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corneliu Stroe şi Rodion Cămătaru au făcut pentru Adevărul de Seară o analiză a evoluţiei Ştiinţei în acest sezon. Cei doi oameni de sport au ajuns la concluzia că ratarea calificării în Europa League nu s-a datorat înfrângerii cu FC Vaslui.

Mentorul „Craiovei Maxima“, Corneliu Andrei Stroe, invocă punctele pierdute cu echipele mici. „Cauzele acestui eşec sunt mai multe, dacă e să rememorăm numai câteva partide din campionat. În primul rând, cele două remize cu Buzău şi Otopeni, echipe care s-au dus în «B» cu punctele noastre. Apoi a fost şi acea partidă din tur, de la Vaslui, când am fost egalaţi în prelungiri, dintr-un ofsaid clar“, a afirmat Stroe.

„Acest ultim joc trebuia să fie doar un amical. S-a pierdut cinstit pentru că au fost mai buni ca noi. Vasluiul ne-a dominat fizic şi a arătat că merita să câştige. Craiova a avut realizări puţine şi nu putea emite pretenţii la acest ultim meci“, a adăugat Stroe.

„Tot răul e spre bine“

Preşedintele de onoare al Ştiinţei crede că ratarea prezenţei în Europa League nu este o pierdere. „Poate doar ca palmares, ca blazon, ar fi o pierdere, dar aşa nu cred. Lotul este redus, sunt doar 12-13 jucători care joacă permanent şi nu ar fi putut lupta pe toate planurile: campionat, cupă, naţională şi cupele europene. În plus, mai erau şi cheltuieli şi nici nu prea sunt convins că am fi acces în grupe. Aşa că tot răul e spre bine“, a spus Corneliu Stroe.

Cămătaru: „Calificarea s-a pierdut cu Steaua“

Fostul atacant al „Craiovei Maxima“ dă vina pe meciul cu Steaua, din penultima etapă, şi pe schimbarea lui Napoli. „Calificarea în Europa League s-a pierdut în mai multe meciuri, nu în cel cu FC Vaslui. Cred totuşi că partida decisivă a fost cu Steaua. Acolo trebuia să luăm punctul care să ne fi dus în Europa. Şi schimbarea lui Nicolo Napoli cu trei etape înainte de finalul campionatului a contat, pentru că nu a adus acel şoc dorit. Încă o dată s-a dovedit faptul că în fotbal orice e posibil. Cred că nimeni nu mergea pe varianta că Universitatea şi Rapid vor rămâne în afara cupelor europene. Dar între dorinţă şi putinţă e mare diferenţă“, a spus Rodion Cămătaru.

Fostul internaţional a evidenţiat faptul că Ştiinţa nu poate depăşi meciurile cu miză mare şi crede că acest lucru poate fi un obstacol pe viitor, când se va încerca din nou realizarea unor astfel de obiective.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite