Craiova: Oraşul pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principalele ştiri din regiune, prezentate în Ediţia de Sud a cotidianului „ Adevărul “ şi ediţia locală a ziarului „ Adevărul de Seară“.

Neînţelegeri pe tema medicamentelor

Asociaţia Furnizorilor de Produse Medicale a anunţat ieri că va opri distribuţia de medicamente către mai multe spitale judeţene din ţară, printre care şi cel din Craiova, din cauza datoriilor. Conducerea Spitalului Nr. 1 susţine încă că nu are la acest moment nicio datorie către aceşti furnizori şi că nu a existat o discuţie pe această temă, cu reprezentanţii asociaţiei.


Campanie în şcoli


În această săptămână a fost lansată campania de informare despre prevenirea prin vaccinare a cancerului de col uterin, sub sloganul „Tu decizi pentru sănătatea fiicei tale. Informează-te!”. Oamenii pot accesa totodată site-ul www.informareHPV.ro sau apela gratuit numărul TELVERDE 0800800008, pentru date despre această boală.

Neglijenţa părinţilor face victime

Un copil de numai 1 an din comuna Brabova a fost accidentat ieri, în jurul orei 17.30, de către C. CONSTANTIN (55 de ani) din Craiova. Minorul fusese lăsat nesupravegheat de părinţi şi pătrunsese pe partea carosabilă, unde şoferul nici nu l-a observat. Din fericire, copilul a suferit decât leziuni uşoare, fiind în afara oricărui pericol.

„Strada 2009” continuă

Unităţile de alimentaţie publică cu program non-stop din municipiile Craiova, Băileşti, şi oraşele Filiaşi, Bechet au fost ieri ţinta poliţiştilor. Au fost verificate 55 localuri de alimentaţie publică şi 11 discoteci şi organizate 15 filtre auto prin care au trecut 325 de autovehicule. Au fost aplicate sancţiuni în valoare de 9.810 lei.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite