Craiova: Oltenii şi-au plâns morţii cu foc în Joia Mare

Craiova: Oltenii şi-au plâns morţii cu foc în Joia Mare

Foto: Victor C. Boldîr

La primul cântat al cocoşului, oamenii au ridicat la cer flăcări rituale. Doljenii din Salcia sunt credincioşi focurilor de Joimari de când s-au pomenit ei pe faţa pământului şi nu lasă an să treacă fără să dea viaţă obiceiului.

Crucile au făcut faimă satului Salcia în toată Oltenia, dar şi mai departe de graniţele ei. Şi odată cu aceste cruci, meşterite naiv, uşor scrijelite cu dalta pe vremuri de Ion Musteţea, Salcia e pomenită pentru focurile şi jalea care însoţesc focurile din Săptămâna Patimilor. Sunt 50 de ani de când tanti Marcela Cruceru urcă dealul spre cimitirul aflat pe creastă ca să tămâieze pământul sub care odihnesc cei dragi. Îşi aminteşte că era de-o şchioapă când mama şi tata îi ziceau că se duc în deal să facă foc ca să se încălzească morţii când or veni să-i întâlnească pe cei ce sunt încă în viaţă.


„Mai demult se făceau şi colaci şi se dădeau de pomană cu o oală de pământ plină cu apă. Acu nu mai fac aşa decât unii, dar vine lumea la cimitir, că e bine să facem aşa de Joimari“, povestea bătrâna dimineaţă, în crăpatul zorilor. Are sufletul ars de durere, căci a rămas singură, bărbatul i s-a stins  în urmă cu aproape doi ani, iar feciorii toţi îi sunt plecaţi în ţară sau prin lume.


„La crucile lor ne spunem şi noi durerea pe care o avem pe suflet“, mai zise ea în timp ce aprindea o mână de coceni şi câteva lumânări. Jalea din cimitirul de la Salcia, bocetele sfâşietoare, focurile rituale de la Salcia sunt puse pe seama credinţei că în Joia Mare se deschid cerurile, iar morţii vin să petreacă sărbătorile pascale alături de cei pe care i-au lăsat îndureraţi acasă.  Ce-ar mai fi vrut să se împlinească asta o mamă vlăguită de atâta plâns şi durere, care nu de mult a trebuit să se despartă pentru totdeauna de copila ei în floarea vârstei.


Foc la cruce, foc la poarta cimitirului

De la o pâlpâire lângă un mormânt, unde o bătrână vrednică venise când încă nici nu se luminase de ziuă, cimitirul din Salcia deveni furnicar pe la şase azi-dimineaţă. Flăcări uriaşe îi primeau de-o parte şi de alta a drumului ce taie în două cimitirul. Acolo mai arunca fiecare câte o mână de boji, crenguţe sau coceni, după ce le făceau cruce şi aminteau numele morţilor pentru care făcuseră focurile. „Pe timpuri se ardeau doar boji, aşa era obiceiul. Se credea că sunt plante vindecătoare. Taica făcea ţuică din măciucile de la boji că zicea că e bună de stomac. Să vezi ce mănâncă şi caprele bojii ăştia“, explică Aurelia Balaci, în timp ce aruncă pe foc, să nu-l lase să se stingă, ca să nu-i gonească pe cei de dincolo. Ş-apoi e ziua în care oamenii îşi iau răgazul de a-şi bocii  morţii, că luaţi pe sus de munci şi grijă unii mai greu ajung la căpătâiul celui stins.

„Sunt focuri sufleteşti aici mamă. Plângi şi te răcoreşti. Mie mi s-a dus băiatul la 21 de ani, doar se liberase din armată“, zice femeia, cu vocea sugrumată de suferinţa ce i-a însoţit viaţa din momentul pierderii copilului.



Moştenire din bătrâni


 „Se spune că în noaptea de Joimari spiritele morţilor revin la casele în care au trăit ca să petreacă Paştele împreună cu cei rămaşi în viaţă şi care le poartă rânduiala lumească. Întrucât în această zi nu e întotdeauna cald, se aprind focuri în curţile caselor, la intrarea în cimitir şi la fiecare mormânt. Acasă, înainte se aşeza câte o masă, pe care se puneau colaci şi oale cu apă şi se dădeau de pomană pentru ficare mort“, spune Nicolae Dumitru, referent în cadrul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Dolj. Potrivit acestuia, focurile se fac din resturi de plante şi arbori sacri, cum ar fi bozul, alunul, culese cu mâna, nu tăiate cu securea.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: