Craiova: Licenţiaţii de anul acesta, şomeri cu diplomă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce mii de tineri vor ieşi anul acesta de pe băncile facultăţii, angajatorii nu pun la dispoziţia absolvenţilor decât patru locuri de muncă.

Studenţii care îşi dau în acest zile licenţa nu au motive de bucurie atunci când vine vorba de carieră. Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj a anunţat că din cele 455 de locuri de muncă disponibile la această dată în judeţ, doar patru sunt destinate persoanelor cu studii superioare. Dintre acestea, trei sunt pentru cei care au diplomă de inginer şi unul pentru arhitecţi.

Singura soluţie pentru ceilalţi absolvenţi de facultate este, aşadar, reorientarea profesională. „Pur şi simplu nu ştiu încotro s-o apuc, acum că termin facultatea. Am încercat să găsesc ceva, am întrebat în stânga şi în dreapta, am participat şi la câteva interviuri dar nu am găsit nimic. Firmele la care am fost erau interesate de oameni cu mai multă experienţă, dar de unde experienţă dacă eu acum termin studiile?!”, ne-a spus Alina Negoescu, studentă în anul IV la Facultatea de Litere.

Tinerii se plâng de faptul că nu există parteneriate între facultăţi şi firmele care ar putea fi interesate să angajeze tineri, iar cursurile urmate în timpul studiilor nu au nicio legătură cu cerinţele angajatorilor. „Am fost la o firmă şi am dat o probă, însă nu am luat-o pentru că nu m-am descurcat. Nu aveam cum să ştiu ce îmi cereau ei dacă eu în timpul facultăţii nu am făcut decât două laboratoare”, a spus Ionuţ Popeangă, student la Mecanică.

Inginerii au o şansă

Responsabilii din domeniu spun că tinerii aflaţi în anii terminali au primit în consiliere însă în acest moment piaţa muncii din Dolj este blocată.  „Noi i-am consiliat, însă nu sunt locuri de muncă. Ei şi-au făcut studiul de angajabilitate la noi şi în toamnă îi vom suna pentru a participa la o bursă a locurilor de muncă pentru absolvenţi. Singurele slujbe disponibile sunt cele de la partenerii noştri, Renault şi Pirelli”,a  spus Stelian Bărăgan, directorul Centrului de Consiliere şi Orientare Profesională din cadrul Universităţii din Craiova.  Potrivit acestuia, Renault a pus la dispoziţie zece locuri de muncă şi a recrutat deja şefii de promoţie din anii terminali, în timp ce Pirelli a fost interesat şi de absolvenţii de Drept şi Ştiinţe Economice.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite