Craiova: Larisa Vladu este gimnasta cu 28 de medalii de aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La numai opt ani Larisa a câştigat numeroase concursuri naţionale de gimnastică aerobică. Visul ei este să devină profesoară de gimnastică.

Avea trei ani când a păşit pentru prima oară în sala de gimnastică. Talentul şi aptitudinea pentru acest spor i-au fost descoperite de tatăl său, impresionat de mişcările de contorsionist pe care Larisa le făcea prin casă. Primele mişcări le-a învăţat de la profesoara de gimnastică aerobică Viorica Toma, de la Şcoala nr. 21, unde a înscris-o tatăl său.

A participat la primul concurs după nici doi ani de antrenament. „Aveam cinci ani când am concurat la Cupa Aviva Pelendava. Am fost prima şi ultima oară când am luat locul II“, povesteşte micuţa. Au urmat alte concursuri de gimnastică aerobică la Craiova, dar şi în alte oraşe precum Arad, Oradea, Târgu-Jiu, Petroşani, Slatina sau Bucureşti. De la toate concursurile s-a întors cu medalii de aur şi diplome cu locul I.

image

„Cred că în fiecare an am avut câte şapte sau opt concursuri la care am mers. Am muncit foarte mult ca să ajung la performanţa aceasta“, apreciază tânăra. Dacă la început antrenamentele erau doar la sfârşit de săptămână, acum, pe perioada vacanţei, sunt zilnice, timp de două ore. În timpul şcolii mă antrenez de trei ori pe săptămână şi de patru ori atunci când pregătesc vreun concurs“, explică micuţa.

Îi place matematica

În prezent, Larisa aprofundează gimnastica la Palatul Copiilor, sub îndrumarea profesoarei Alina Udrea. Deşi are foarte multe antrenamente pe săptămână, micuţa găseşte şi timp să se distreze. Îi place să meargă cu rolele prin parc, să rezolve probleme de matematică, să picteze şi să se joace cu copiii.

„Acestea sunt materiile mele preferate, matematică şi pictură“, spune fetiţa. Zilele acestea, Larisa se pregăteşte pentru un concurs naţional ce se va desfăşura la Bucureşti. Este vorba de Festivalul Naţional Şcolar al Sportului Aerobic, la care vor participa copii din toată ţara.

Întrebări şi răspunsuri:

Ce vrei să devii atunci când te faci mare?
Vreau să mă fac profesoară de gimnastică aerobică. E sportul meu preferat şi cred că mi se potriveşte cel mai bine.

Ai emoţii pentru concursul de la Bucureşti?
Nu am, pentru că m-am obişnuit cu sentimentul de dinainte de competiţie. Trebuie doar să mă pregătesc foarte bine, să fac cât mai multe antrenamente şi să rămân concentrată. Pe ce muzică faci reprezentanţiile? În general pe muzică dance, însă acum mă pregătesc pe ritmuri etno, mai exact pe melodia „Sunt o fată frumuşică“

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite