Craiova: Ileana Leonte este singura cântăreaţă din Oltenia care a brodat pe nylon un costum de muzică populară

Interpreta de muzică populară a compus sute de melodii şi a urcat pe scenă alături de Maria Lătăreţu, Ion Dolănescu şi Benone Sinulescu. În timpul liber, confecţionează costume populare. Ileana Leonte a croit o piesă inedită în Oltenie, pe nylon.

Dragostea pentru muzică o are din copilărie, când îşi auzea părinţii fredonând prin curte melodiile Mariei Lătăreţu. „Familia mea a fost dăruită cu voce. Nimeni nu a urmat o carieră muzicală, pentru că nu au fost posibilităţi. Însă mama, de cum se trezea, cânta «Strânge-ţi, codre, frunzele!». Imediat mi-a intrat la suflet“, îşi aminteşte Ileana Leonte, care vorbeşte cu drag despre zilele când îşi lua în serios rolul de solistă, chiar dacă nu avea spectatori. „Eram în clasa a treia, însă de atunci mă tenta muzica. Cântam singură prin casă, prin gradină, oriunde mă duceam. Deşi nu eram pe scenă şi nu aveam public, eram în culmea fericirii“, povesteşte artista.


Remarcată de Maria Lătăreţu


Pe când era elevă la şcoala din localitatea Vârtoapele, judeţul Teleorman, unde a copilărit, s-a împărţit între învăţătură şi activităţile extraşcolare. „După ore, mă pregăteam pentru spectacole, pentru că m-am înscris în corul şcolii. Colegii şi profesorii mă îndrăgeau şi nu conteneau să-mi spună că viitorul meu e muzica, dacă nu o voi neglija. Au avut dreptate“, adaugă interpreta. La numai 20 de ani, în cadrul unui concert susţinut de către Orchestra Orzişoru din Roşiorii de Vede, cu care colabora, a fost remarcată de Maria Lătăreţu.

A întâlnit marea dragoste în turneu

La finalul evenimentului, renumita interpretă a tras-o deoparte pe tânară şi i-a lăudat prestaţia, prilej cu care i-a propus să vină în Oltenia, pentru a lucra la Ansamblul Doina Gorjului. „Am fost prima solistă din acest ansamblu, angajată direct cu carte de muncă. Deşi am părăsit casa cu durere, pentru că am plecat de la părinţi, bucuria că m-am alăturat unor profesionişti, precum Maria Lătăreţu, Ion Dălănescu, Benone Sinulescu, Maria Ciobanu, a compensat.  Aşa m-am ambiţionat să ajung cineva în viaţă. Am reuşit“, este convinsă Ileana Leonte. A întâlnit marea iubire în turneele pe care le-a avut în ţară. „Pe soţul meu l-am cunoscut la Iaşi, când aveam o cântare. Ne-am îndrăgostit la prima vedere şi suntem împreună de peste patru decenii. Ne înţelegem de minune“, spune aceasta, care imediat ce şi-a întemeiat o familie s-a mutat în Craiova unde, după câteva luni, a fost asaltată de invitaţii la televizor şi solicitată pentru a-i fi difuzate melodiile la radio.


A cusut pe nylon


Timpul dedicat carierei sale nu au ţinut-o departe de pasiunea sa pentru croit. Ileana Leonte a lucrat costume tradiţionale, până şi din nylon. „Mi-a luat câteva luni să termin lucrarea. Mă pricep la croit şi de aceea îmi place să fac lucruri frumoase, chiar dacă sunt complicat de realizat. Eu le-am schiţat, le-am cusut cu mâna, le-am decorat cu broderii. Un costum deosebit a fost din nylon. Am vrut să încerc ceva aparte, care să se deosebească de creaţiile obişnuite“, explică artista.


Ce îi place:
Petrece câteva ore în fiecare zi în bucătărie, unde pregăteşte tot felul de delicatese, începând de la sarmale, supe, dar şi prăjituri, cum ar fi poale-n brâu, cozonac sau chec. „Sunt o femeie de casă: am încercat să fiu o soţie bună, o mamă perfectă şi o artistă profesionistă“, explică interpreta.
Ce nu îi place:
Se indispune de fiecare dată când întâlneşte oameni lăudăroşi, dar şi pe cei care mint. „Atâta timp cât eu sunt corectă şi sinceră, aştept acelaşi lucru din partea celorlalţi“, spune Ileana Leonte.


Din ce repertoriu fac parte melodiile pe care le cântaţi?

Am sute de compoziţii proprii, pentru că toate trăirile şi momentele frumoase le-am contopit în texte pe care le-am dăruit oamenilor. Însă am fost am rămas la fel de fidelă muzicii Mariei Lătăreţu.
V-a tentat vreodată să abordaţi alt gen muzical?
Să renunţ la melodiile populare, în niciun caz. Însă de mai bine de zece ani cânt muzică religioasă. În fiecare duminică merg la biserică şi aduc laudă lui Dumnezeu.

profil:
NĂSCUTĂ:

28 noiembrie 1947, localitatea Vârtoapele, judeţul Teleorman.
STUDII:
A absolvit Liceul Teoretic din Roşiorii de Vede şi Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu.
EXPERIENŢĂ
Este interpretă de peste 40 de ani.
FAMILIE:
Este căsătorită şi are doi copii.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările