Craiova: Evităm ambuteiaje construind două pasaje

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Realizarea pasajelor subteran şi suprateran pe Calea Bucureşti vor necesita blocarea traficului pe principala arteră a oraşului. Traficul din Bănie va deveni un calvar din cauza lucrărilor care vor începe cel târziu în vara acestui an.

Cele mai importante investiţii din Bănie pe anul acesta se bazează pe finanţări din fonduri europene. Proiectele cuprinse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) în valoare de peste 80 milioane de euro se adresează infrastructurii oraşului. Cele mai importante, după părerea primarului Antonie Solomon, sunt pasajul subteran şi pasarela, amplasamente ce urmează fie realizate la intersecţia Bulevardului Calea Bucureşti cu Strada Arieş. Un alt proiect important este reabilitarea bulevardului Calea Bucureşti, precum şi modernizarea centrului istoric al oraşului. Arhitectul-şef al Primăriei Craiova, Mircea Diaconescu susţine că toate cele nouă proiecte incluse în PIDU vor primi finanţare cât de curând şi că îşi doreşte ca cele mai importante lucrări să fie demarate simultan.

Fluidizarea traficului este pe primul loc
„Cu siguranţă aceste proiecte vor primi finanţare pentru că lista a fost aprobată deja la Bruxelles. Ar fi bine să demarăm cât mai multe în acelaşi timp. De ce să blochezi oraşul pentru doi ani când ai putea să îl blochezi pentru un an? Cu cât le începem mai repede, cu atât mai bine“,  este de părere Mircea Diaconescu. Realizarea pasarelei şi a pasajubului subteran va costa aproape 150 de milioane de lei, iar reabilitarea bulevardului Calea Bucureşti se ridică la suma de 23 de milioane de lei. Alte proiecte ce urmează să primească finanţare sunt Centrul Multifuncţional, o clădire cu birouri şi săli de conferinţe ce urmează să fie amplasată în apropierea Târgului Romaneşti, (80 de milioane de lei) şi reabilitarea infrastructurii rutiere din zona de Nord-Vest şi Nord-Sud-Est (180 de milioane de lei). Craiovenii spun că planul municipalităţii este unul bun, însă se aşteaptă ca traficul să fie dat peste cap odată cu începerea lucrărilor. „Foarte bine, să facă, pentru că e jale pe Calea Bucureşti, jos la Universitate şi la Ceas. Chit că o să fie harababură atunci când o să spargă strada, asta e!“, spune Dorel Metelescu (49 ani).

Centrul oraşului a fost şantier pentru un an
În urmă cu patru ani, centrul Băniei a fost închis din cauza lucrărilor de reabilitare. Timp de câteva luni, magazinelor din buricul oraşului le-a scăzut profitul deoarece accesul către acesta a devenit aproape imposibil. Lucrările s-au întins pe o perioadă de aproape un an, fiind investite peste 10  milioane de euro.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite