Craiova: Elevii de gimnaziu şi-au căutat un loc în licee

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Bursa Ofertei Şcolare“ a reunit în Teatrul Naţional 25 de instituţii din Dolj. Pentru ca alegerea să fi e mai uşoară, viitorii liceeni au fost ispitiţi cu demonstraţii de muzică şi sport, cu obiecte promoţionale şi chiar cu dulciuri.

Ca să fie cât mai convingătoare, liceele şi-au scos în faţă elevii de frunte pentru a prezenta oferta şcolilor în care învaţă. Ei şi-au povestit propriile exeperienţe, le-au vorbit colegilor lor mai mici despre cât de fascinantă este viaţa de licean.

image

„Există prejudecata că dacă vii din altă localitate şi stai în cămin nu o să te ţii de carte că ai prea multă libertate. Eu sunt din Filiaşi şi pot să spun că nu e deloc aşa“, a mărturisit Cristina Negroiu, dintr-a X-a, de la Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti, unul dintre olimpicii naţionali ai acestuia. Oferte pentru toţi elevii Dacă-i întrebi pe elevii de la „Petrache Trişcu“, vei afla că nicăieri nu este ca în şcoala lor.

image

„Viaţa e superbă datorită sportului, profesorilor. Combinăm antrenamentele cu studiul şi facem faţă cu bine“, a povestit Andreea Teianu, scrimeră clasată pe locul 6 la Campionatele Naţionale Şcolare şi parte a echipei medaliate tot acolo cu bronz. Un rol important în atragerea viitoriilor liceeni l-a jucat şi uriaşul leu de pluş, mascota de la „Trişcu“, în pielea căruia a intrat Marius Preoteasa, de la atletism.

Cui îi place să deseneze, să cânte i s-a recomandat la „Bursa Ofertei Şcolare“ să se îndrepte spre Liceul de Artă Marin Sorescu. UCECOM şi-a căutat adepţi ai învăţării unei meserii în cosmetică, frizerie sau coafură, iar Colegiile „Chiţu“ sau Industrie Alimentară au venit cu oferte pentru contabili, ospătari, bucătari şi ghizi. „E meserie frumoasă şi se câştigă şi bine“, a spus Radu Dumitrescu, elev într-a XII-a, deja angajat ca ospătar în Craiova.

După ce au aruncat un ochi pe la fiecare stand, elevii de la Şcoala 19 s-au oprit asupra Colegiilor „Carol I“,„Velovan“, şi Liceului Sorescu. Ultimul studiu realizat de Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică arată că peste 57 la sută dintre elevii de gimnaziu aleg filiera teoretică, profil matematică-informatică în special.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite