Craiova: Dănănae: „Am trecut prin momente grele în acest an“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Dănănae mai are de aşteptat până va reveni pe gazon
Ovidiu Dănănae mai are de aşteptat până va reveni pe gazon

Fundaşul echipei Universitatea Craiova, Ovidiu Dănănae, accidentat în amicalul României cu Ungaria din luna august, a declarat, la revenirea în ţară după perioada de refacere din Olanda, că a trecut prin momente foarte grele.

„Imediat după ce m-am accidentat, am simţit că e ceva în neregulă cu piciorul, mi-a trosnit foarte tare şi deja m-am gândit că stau şase luni. Uşor, uşor, mi-am revenit şi psihic, şi fizic. Am trecut prin momente grele. După atâta timp cât am stat acolo, trei luni şi o săptămână, chiar simţeam nevoia să vin să iau cât de cât o pauză“, a spus Dănănae, care va reveni în Olanda la 5 ianuarie.

Revenirea mea pe teren depinde în mare parte de perioada de recuperare. M-a examinat şi domnul doctor Stamatescu, de la noi de la club şi a zis că acum piciorul arată foarte bine“, a adăugat jucătorul, pe siteul clubului.

„Am alergat pe bandă şi am mers cu bicicleta cât drumul Olanda - România“

Ovidiu Dănănae a povestit şi cum decurge o zi de recuperare: „Pe zi fac cam patru ore şi jumătate de antrenament, dar asta este, trebuie să lupt şi să mă fac bine. Am alergat pe bandă şi am mers cu bicicleta cât aş fi străbătut drumul Olanda - România. Sincer, am folosit foarte mult bicicleta şi mi-a prins foarte bine. Au fost momente foarte grele, dar acum cât de cât le-am depăşit“.

Dănănae s-a dovedit la curent cu rezultatele Universităţii din acest tur de campionat. „Îmi pare foarte rău de rezultate, odată cu jucătorii am suferit şi eu. Este o diferenţă mare ce se întâmplă acum şi ce a fost anul trecut şi pentru mine este foarte trist. Anul acesta aveam şi noi speranţe. Sper din tot sufletul să se rezolve situaţia şi să fie bine“, a spus fundaşul craiovean, care a ţinut să infirme zvonurile privind un transfer al său la PSV Eindhoven.

Internaţionalul de 24 de ani a mai menţionat că va petrece Crăciunul alături de familie şi de prieteni: „De Sărbători, în primul rând, vreau să mă odihnesc. Vreau să stau cu prietenii, cu familia, să uit cât de cât de picior“.

Ovidiu Dănănae, accidentat în amicalul cu Ungaria
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite