Craiova: Concerte de muzică clasică, folck şi rock la ”Sărbătoarea muzicii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de tineri au sărbătorit aseară muzica în cadrul unui eveniment de talie internaţională.

La “Sărbătoarea Muzicii”, eveniment organizat de către Asociaţia ”Dimanche” şi Lectoratul Francez al Universităţii din Craiova, tinerii au avut ocazia să asculte muzică clasică, folk şi rock.

“Este extraordinar să ai parte de toate aceste genuri musicale într-o singură seară. Eu sunt înnebunită după folk. M-ar bucura dacă am avea parte de astfel de evenimente săptămânal”, ne-a spus Liana Bravu, o tânără ce se afla aseară în clubul Play.

De muzică de bună calitate au avut parte şi cei care s-au aflat în cluburile Play, Murphy’s, dar şi cei de la Casa Universitarilor.

Genul clasic a fost reprezentat de către şase eleve ale Liceului de Artă şi de un grup de la Filarmonică, genul folk, de Teona Goreci, iar un melanj între rock şi folk a fost reprezentat de Bogdan Grosu şi grupul muzical No Antidote.

Sărbătoarea Muzicii a fost organizată pentru prima oară în anul 1982, în Franţa, în prima zi a verii astronomice, 21 iunie. Începând de atunci şi până în prezent, Sărbătoarea Muzicii există în peste 100 de ţări si 350 de oraşe, în care se desfăşoară concerte gratuite susţinute de muzicieni amatori sau profesionişti din toate colţurile lumii.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite