Craiova: Face artă din fotografierea fetelor frumoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are trei joburi, dar cea mai mare pasiune a sa este fotografia, petrecând zilnic aproape 12 ore în studio pentru a scoate ce este mai bun din modele.

Nu-i ajunge timpul să facă tot ceea ce-i place, dar împacă cu brio cele trei meserii pe care le practică în paralel: fotografia de modeling, grafica şi ingineria IT.

Asta când nu este plecat prin ţară pentru a participa, ca fotograf, la petrecerile Day&Night organizate de colegul Tom Crângureanu, de la compania craioveană de fotomodele pentru care lucrează. Pasiunile şi le-a descoperit treptat, trecând repede de la una la alta până să ajungă la cea care-i ocupă cel mai mult timp: fotografia.

„La 16 ani eram deja administrator de reţea şi aşa am descoperit pasiunea pentru IT. Am lucrat apoi pe la diverse firme de calculatoare ca manager coordonator în vânzări şi depanator, până să ajung la grafica 2D şi 3D, descoperindu-mi astfel caracterul creativ“, povesteşte Alexandru Mihai începuturile sale în inginerie şi grafică.

A studiat şi desenul, publicând chiar o gamă de lucrări în creion la o expoziţie din Bucureşti, iar de aici, mergând pe aceeaşi linie a creativităţii, „am descoperit linia poetică a psihologiei“, ştiinţă pe care spune că a studiat-o pornind de la cărţile lui Sigmund Freud.

„Am studiat psihologia şi am pus în practică cele învăţate prin expunerea conceptului de eu propriu într-o carte care va fi publicată anul viitor. În prima parte vor fi poezii cu stările expresive ale persoanelor, iar în partea a doua voi explica stilul fiecăruia, pentru ca, la final, să-ţi regăseşti personalitatea, să-ţi descoperi stilul tău de comportament, caracterul“, susţine tânărul craiovean.

A trecut de la psihologie la fotografie

Îmbinând desenul cu psihologia, pentru că se axa numai pe portrete şi expresii, Alexandru spune că a ajuns la fotografia comercială şi expresivă. Aşa a trecut în studio şi s-a axat pe modele.

„În cei aproape trei ani de experienţă ca fotograf de modele am realizat că starea psihică a unui personaj reflectă personalitatea fotografului. Asta m-a ajutat să fiu apreciat de diferite firme de modeling din ţară, motiv pentru care am decis să încerc şi un job concret în domeniu“, afirmă Alexandru Mihai, care lucrează în prezent pentru Royal Models. 

A participat însă şi la unele evenimente sportive, cum ar fi Gala RFC care a avut loc luna trecută la Craiova, „modelele“ fiind de data asta luptătorii de kickbox din ring. „Şi aici am încercat să prind partea de expresivitate, chiar dacă aveam o altă perspectivă fotografică decât cea nativă“, susţine Alex, recunoscut de toţi după apelativul de Sasha.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite