Craiova: Apartamente scoase la vânzare din cauza mirosului de canal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii din cartierul George Enescu trăiesc de ani buni un adevărat coşmar. Canalul care trece prin faţa locuinţelor din zonă emană un miros greu de suportat.

Craiovenii spun că s-au săturat de promisiuni şi vor fapte. De mai bine de 20 de ani, vară de vară nu pot deschide fereastra, stau baricadaţi în casă la 30 de grade. Firmele deversează toată mizeria în canal, iar din această cauză când treci prin zonă ai impresia că eşti la un pas de groapa de gunoi. „Ne-am săturat, suntem disperaţi, uitaţi stăm cu gemurile închise, noi nu putem respira are curat. Nici la ţară nu miroase ca la noi. Nici nu-mi mai vine să mă întorc acasă“, ne-a spus Maria Cristescu, locatară blocul A2, din cartierul George Enescu.

Canalul a fost acoperit, dar mirosurile persistă

Oamenii au bătut la uşile primăriei în speranţa că cineva la va rezolva problemă. În 2005 s-au alocat bani pentru acoperirea canalului în totalitate, însă degeaba, pentru că lucrarea nu a rezolvat mare lucru. „Noi am primit fonduri de la consiliul local, am demarat în 2005 investiţia. Când am crezut că am pus capăt coşmarului, din păcate societăţile din zonă nu au renunţat la prostul obicei de a arunca mizeria în canal. Noi nu avem ce să le face, dar păcat că acolo s-a băgat degeaba aproximativ un miliard şi jumătate de lei vechi“, a declarat Liviu Ioniţă, director la Compania de Apă Oltenia.
Oamenii de la blocul A2 şi A3 au scos apartamentele la vânzare

„Eu sincer stau mai mult plecată de acasă, vin seara acasă numai suport, vedeţi şi dumneavoastră cum miroase. Să veniţi seara să vedeţi cum este, nu este normal să stăm aşa. Am vorbit cu băiatul meu şi am scos apartamentul la vânzare. Cerem un preţ mic, numai să scăpăm odată de el şi să ne mutăm în altă zonă“, ne-a spus Elena Păstacă.

Aflaţi reacţia Gărzii de Mediu cu privire la acest aspect din Adevărul de Seară Craiova.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite