Craiova ajută Moldova. Artiştii prezenţi la Romanian Music Awards vin să doneze obiecte pentru sinistraţi

Mii de case distruse, sute de localităţi afectate şi mii de sinistraţi. Aşa arată multe din localităţile Moldovei. Sub sloganul „Eşti român şi-ţi pasă de semenii tăi! E timpul să-i ajutăm!” Primăria, Consiliul Local Craiova şi Music Channel au iniţiat o campanie umanitară ce se va desfăşura lângă scena Romanian Music Awards.

Ştiri pe aceeaşi temă




Artiştii români prezenţi pe scena Romanian Music Awards vor dona la rândul lor în mod simbolic obiecte pentru sinistraţi. „Este pentru a doua oară, când Primăria Craiova se implică într-o campanie umanitară care are ca scop ajutorarea sinistraţilor din zonele inundate ale României. Îi invităm pe toţi craiovenii să vină sâmbătă, de la ora 19 în Piaţa Mihai Viteazul, la Romanian Music Awards, cu un mic ajutor pentru Moldova, pe care îl pot depune în corturile special amenajate”, a declarat Carmen Licu, purtător de cuvânt al Primăriei Craiova.  

În august 2008, un convoi de şapte tiruri încărcate cu materiale de construcţii, alimente neperisabile, medicamente şi rechizite au plecat spre localităţile din Moldova, afectate de inundaţii, în cadrul campaniei Craiova ajută Moldova! Acţiunea umanitară de sâmbătă este organizată cu sprijinul BGS şi firmei Delta ACM.





Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările