Craiova: Absolvenţii clasei a opta află azi rezultatele la evaluarea naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii care au absolvit în această vară clasa a opta îşi pot afla rezultatele la evaluarea naţională 2011. Până la ora 14.00 s-au afişat rezultatele în toate centrele în care s-a susţinut examen.

Rezultatele afişate sunt însă parţiale, elevii nemulţumiţi putând contesta notele până în ora 18.00. Contestaţiile vor fi soluţionate în zilele de 25 şi 26, urmând ca rezultatele finale ale examenului să fie afişate pe 27 iunie. Dacă o parte din elevi s-au declarat dezamăgiţi, alţii erau astăzi în culmea fericirii. Delia Ignat, elevă a şcolii 29 din Bănie speră ca nota obţinută, 9,30, să o propulseze pe băncile liceului „Odobleja” sau pe cele ale liceului „Henri Coandă”. „Dacă s-ar putea, aş prefera să ajung la Odobleja sau la Coandă sau la o şcoală mai mare din oraş, dar cu siguranţă acolo sunt medii mai mari. Poate luam mai mult, dar la matematică a fost un pic mai greu, în special subiectul numărul 3”, ne-a spus Delia. Bucuroasă de rezultat e şi colega Deliei, Beatrice Preda.

image

„Sunt foarte fericită. O să merg la Pedagogic, acolo unde mi-am dorit”, a declarat Beatrice. Bucuria fetei este împărtăşită şi de mama acesteia, Daniela. „Sunt mândră de fata mea. Rezultatul e obţinut pe meritul ei, nu am dat niciun leu pe meditaţii”,a spus femeia.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite