Craiova: Peste 4.000 de vizitatori, la Târgul de Cariere din Bănie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

40 de firme şi aproximativ 1.000 de locuri de muncă s-au aflat pe lista ediţiei din acest an a evenimentului din Bănie.

Potrivit organizatorilor, numărul craiovenilor care au trecut pragul celei de-a patra ediţii a Târgului de Cariere Craiova, a fost mai mare ieri.

image

„Am estimat 2.800 de vizitatori în prima zi şi 1.800 astăzi. Angajatorii s-au declarat foarte mulţumiţi de studenţi, absolvenţi, de tinerii cu experienţă, în privinţa modului în care aceştia s-au prezentat, au purtat discuţiile. Gradul de satisfacţie din acest punct de vedere este de 70%. Mult mai mic este în cazul persoanelor necalificate, a şomerilor, care nu au reuşit să precizeze clar ce slujbă caută“, a spus Ştefan Teişanu, co-fondator al Târgului de Cariere. Acesta susţine că după un astfel de târg, se fac uneori angajări de ordinul zecilor, alteori chiar sutelor.

image

Cele mai multe oferte au venit din sfera industriei, din domeniul financiar și din cel al vânzărilor. Companiile de recrutare prezintă lista joburilor din domeniul serviciilor, din ţară şi din străinătate.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite