Craiova: 34 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977: „Cum să uiţi doamnă aşa ceva!?“

Ora 21 şi 22 de minute, unda de şoc transformă Craiova în moloz. Spaimă, ţipete, suferinţă, pierderi.În urmă cu mai bine de trei decenii, cutremurul desfigura în câteva secunde Craiova. Zeci de oameni îşi pierduseră viaţa şi peste 800 erau răniţi.

„Era sinistru, tot oraşul era în beznă. Am luat-o pe fie-mea în braţe, cu saltea cu tot, şi am ieşit din casă. Erau momente groaznice. N-am plâns atunci, dar acum plâng când îmi aduc aminte de Doina Badea, cu care eram bun amic, de Petre Dragu, ucişi de cutremur. Vedeam la televizor cum dezgropau zeci de oameni de sub dărâmături”, a povestit caricaturistul Gabriel Bratu. În presa vremii curgeau valuri de cerneală despre urmările seismului cu o intensitate de 7,2 grade pe Scara Richter. Gazetar în ’77, Nicolae Băbălău, împreună cu colegul de breaslă Lucian Triţă şi cu medicul ortoped Vasile Gavrilă, aveau să scrie la scurt timp după catastrofă „Noaptea cea mai lungă a Craiovei”.

„Prima secvenţă, proaspătă şi astăzi este legată de ţipete, urlete, femei disperate cu copii în braţe. Asta în gară, unde m-am oprit prima dată, stând în apropiere. Am mers apoi pe Republicii, iar la actuala Şcoală 10, statuia lui Tudor Vladimirescu căzuse de pe clădire. Când am ajuns la Consiliul Popular Judeţean, m-am îngrozit. Din actuala Sală de Şedinţe 2, se vedea cerul”, spunea Băbălău.

Intersecţia Unirii cu Lipscani, Răscruciul Mare

Zona centrală era toată un dezastru. Calcanele clădirilor înalte distruseseră imobilele mai joase. Dinspre Unirii, Muzeul de Artă părea mutilat, îşi aminteşte actualul director al instituţiei, pe atunci muzeograf. Lucarna căzuse peste balcon, care era pe jumătate dărâmat.

„În interior, m-a şocat aspectul sinistru al holului. Portretul lui Eminescu, făcut de Gheorghe Anghel era într-un maldăr de moloz. Sălile Stoenescu şi Olandeză se prăbuşiseră aproape în totalitate. Se vedea cerul. Şase coşuri mari căzuseră peste Stoenescu. Alte patru au fost ulterior demolate cu singura macara din judeţ înaltă de 30 de metri”, îşi aminteşte Florin Rogneanu. Din fericire, un zid întreg de pe latura de est al Sălii Aman, care s-a desprins, a rămas sprijinit de coloane, cu lucrările pe el, neatinse, iar o grindă de lemn a protejat  oglinda de cristal de la etaj.  Tone de moloz au fost cărate cu găleţile de angajaţii muzeului.  Un ochi aruncat în cărţile prezentului, descoperă cu tristeţe ruinele de odinioară.

În “Trecutul în Craiova de astăzi”, autoarea, Magda Buce Răduţ, pune negru pe alb o realitate care înfioară. “Ceasornicăria lui nea Gică Chiurtu de pe Unirii, Librăria Şcoalelor, Farmacia Ogrezeanu, fostele magazine Harpa şi Gioconda, Tipografia Fulgerul, toate s-au prăbuşit sau au rămas proptite în ziduri şubrede. ”  Şi mult sânge a rămas pe retina Magdei Buce Răduţ:

“Am văzut pe stradă un val de oameni răniţi care fugeau spre Spitalul Militar, cu capul spart, cu umărul dislocate, o femeie însărcinată care avea carnea sfâşiată pe picioare. A fost o tragedie. O săptămână n-am putut vorbi, blocată de spaimă.”

Solidaritatea şi umorul oltenesc i-au pus pe oameni pe picioare. Pe Unirii circula o anecdotă cu o familie care, pe 5 dimineaţa, s-a trezit cu pat cu tot în vitrina magazinului deasupra căruia locuia, iar în autobuze se cânta “Ce te legeni blocule, fără ploaie, fără vânt, cu faţada la pământ.”
Şi, ca o ironie a sorţii, spune bibliotecara Florina Stolojan, la ora 19.00, pe 4 martie 1977, la Librăria “Cartea Rusă”, poetul Adrian Păunescu îşi lansa volumul de versuri “Pământul deocamdată”. 

Distrugeri în Dolj

40.675 clădiri de locuinţe avariate
537 prăbuşite
180 blocuri avariate
Peste 200 de şcoli
39 de întreprinderi
442 unităţi comerciale
Peste 100 de biserici