Copiii obligaţi să fure la Disneyland de un clan de romi din Craiova, declaraţii în faţa instanţei: „Să furăm este tot ce-am învăţat în viaţă“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un clan de romi din Craiova este acuzat de autorităţile din Franţa că au obligat mai mulţi minori să fure şi să cerşească la Disneyland. Copiii erau obligaţi să strângă 7.000 de euro pe zi să nu fie bătuţi.

Autorităţile din Franţa au stabilit că în perioada 2014-2016 au avut loc 1000 de furturi în zona Disneyland. Faptele au fost comise de minorii din Craiova, iar prejudicial a fost stabilit undeva la un million de euro.

 Autorităţile din Franţa au stabilit că şefii grupării infracţionale sunt Marian Tinca, fost Dumitru, în vârstă de 57 de ani, dar şi fosta soţie (Maria Iamandiţa), în vârstă de 51 de ani. Copiii au povestit în faţa instanţei că au fost învăţaţi de mici să fure. „Să furăm este tot ce-am învăţat în viaţă. Nu voiam ca fraţii mei să înveţe să o facă, pentru că ştiam că, odată ce aveau să înceapă să fure, nu aveau să mai poată să se opreasc. La vârsat de 10 ani am început să fur din buzunar“, a spus o tânără în faţa instanţei. 

Şapte minori care fac parte din gruparea infracţională condusă de clanul de romi din Craiova au fost condamnaţi de autorităţile din Franţa. Trei au primit până la 30 de luni închisoare cu executare, iar patru au primit pedepse cu suspendare.  

Şefi gruprării infracţională riscă acum să îşi petreacă următorii 20 de ani în spatele gratiilor. Sunt acuzaţi de infracţiuni la regimul de protecţie a copilului.Membrii grupului infracţional au făcut avere prin folosirea copiilor la cerşit şi furat la Disneyland.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite