Compania Softronic lucrează la cel de-al treilea tren SF Hyperion: „Facem tren, dar trebuie să avem clienţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Craiova se lucrează la cel de-al treilea tren electric Foto:Arhiva
La Craiova se lucrează la cel de-al treilea tren electric Foto:Arhiva

Angajaţii uzinei Softronic din Craiova lucrează la cel de-al treilea tren SF Hyperion. Va atinge 160 de km/h şi va avea patru vagoane.

Softronic din Craiova este singurul producător de rame şi locomotive electrice din Europa de Sud-Est. Angajaţii uzinei din Craiova au reuşit să pună pe roţi două trenuri SF Hyperion. „Se lucrează în acest moment la cel de-al treilea tren electric. Facem un alt tren, dar trebuie să avem clienţi. Problema este legată de chestiuni comerciale, însă în acest moment totul depinde de piaţă. Deocamdată nu se ştie ruta pe care o să circule cel de-al treiela tren electric“, a spus Radu Zlatian, consultant în cadrul companiei Softronic.

 Date practice despre cel de-al treilea tren electric:

- nu se fumează în acest tren şi nici nu este dotat cu un spaţiu dedicat
- beneficiază de internet şi prize
- trenul este prevăzut cu Wi-Fi gratuit
- investiţia totală se ridică în jur de 5 milioane de euro
- trenul este vopsit în multe culori, din fabrică pentru a scăpa de grafitti
- trenul este prevăzut cu senzori care monitorizează aerul din vagoane: cantitatea de dioxid de carbon emanată de pasageri, temparatura optimă şi umiditatea

Reprezentanţii companiei Softronic au anunţat că primele trei garnituri electrice Hyperion  vor fi identice, însă în construcţia celui de-al patrulea tren vor apărea modificări.
 

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite