Clara, prințesa Oltchimului!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clara Vădineanu, una dintre frumoasele handbaliste ale Oltchimului, şi-a unit destinul sâmbătă, la Craiova, cu voleibalistul Laurenţiu Vânătoru.

La nunta celor doi sportivi au participat majoritatea jucătoarelor de la Oltchim - au lipsit motivat doar câteva dintre fete (Beşe a fost la o altă nuntă, iar Ţăcălie şi Smedescu erau în Ungaria, la CM Universitar, unde au cucerit argintul) -, precum şi voleibalişti din Baia Mare şi Craiova, de la fosta şi actuala echipă a lui Laurenţiu. Petrecerea a avut loc la Hanul Craioviţa.

Clara a făcut câteva dezvăluiri... La iniţiativa Ionelei Gâlcă-Stanca şi Iuliei Puşcaşu, handbalistele Oltchimului au fost cele care au răpit mireasa.

Pentru a-şi recupera aleasa inimii Laurenţiu a fost pus să-i facă o declaraţie de dragoste, moment în care cei doi doi au cântat şi o melodie ce le este dragă amândurora.

image

Cei doi nu vor putea pleca într-o veritabilă lună de miere, Clara reluându-şi antrenamentele la Râmnicu Vâlcea - va face o pregătire specială, de recuperare (potrivit doctorilor, ea va fi aptă de joc în septembrie sau octombrie).

Fiind liber până în august, când SCM Craiova începe antrenamentele, Laurenţiu o va însoţi pe Clara în oraşul vâlcean. Handbalista nu se gândeşte încă la un copil, ci la performanță cu Oltchim.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite